Fotbal: Bogdan Argeş Vintilă, noul antrenor al echipei FC Argeş

Data:

Fostul portar Bogdan Argeş Vintilă a fost numit antrenor principal al echipei de fotbal FC Argeş, a anunţat clubul piteştean, miercuri, pe site-ul său oficial, scrie Agerpres.

”Clubul FC Argeş şi Bogdan Argeş Vintilă au ajuns la un acord pentru postul de antrenor principal al grupării din Trivale ce se va întinde până în vara lui 2025”, se arată în comunicat.

Vintilă a revenit la FC Argeş după o perioadă de 16 ani, în 2007 fiind ultimul său meci ca jucător al alb-violeţilor. Tehnicianul în vârstă de 51 de ani a condus deja primul antrenament al echipei argeşene.

FC Argeş a început sezonul cu Andrei Prepeliţă antrenor principal, acesta a fost înlocuit după 15 etape cu Marius Croitoru, care a demisionat după etapa a 29-a. În ultima etapă a sezonului regulat, FC Argeş a fost condusă de interimarul Dragoş Radu.

Echipa din Trivale a încheiat sezonul regulat pe locul 14, cu 27 de puncte, iar în play-out va debuta contra formaţiei Universitatea Cluj, luni, în deplasare, de la ora 21:00.

Vintilă a fost secundul lui Gheorghe Hagi la Galatasaray, FC Viitorul, Astra Giurgiu, apoi a devenit principal la Viitorul, a fost selecţionerul naţionalei Under-17, principal la FC Voluntari, Metaloglobus, FCSB şi FCSB II.
AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă(Rapid) – Oţelul are a patra apărare din Superligă, e important să fim eficienţi în faţa porţii

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Oţelul Galaţi,...

Administraţia Trump cere verificarea activităţii pe reţelele de socializare pentru străinii care vin la CM 2026

Administraţia Donald Trump a avansat o nouă propunere pentru turiştii care vin la Cupa Mondială, fiind necesar ca...

UEFA nu intenţionează să schimbe statutul Rusiei, în ciuda recomandării CIO

Figuri de marcă din fotbalul european consideră că nu va fi posibilă reacceptarea Rusiei în competiţiile internaţionale, chiar...

Wayne Rooney dezvăluie ca a primit ameninţări cu moartea dupa ce a semnat cu Manchester United

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney, legenda echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a primit ameninţări...