Fotbal: Bayern Munchen şi Real Madrid s-au anulat reciproc, în semifinalele Ligii Campionilor

Data:

Bayern Munchen a terminat la egalitate cu Real Madrid, 2-2 (0-1), marţi seara, pe Allianz Arena, într-o partidă din prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor la fotbal, scrie Agerpres.

Golurile bavarezilor au fost înscrise de Leroy Sane (53) şi Harry Kane (57 – penalty), în timp ce pentru Real a punctat Vinicius Junior (24, 83 – penalty).

Bayern a dominat autoritar primele 20 de minute ale partidei, având ocazii bune de gol prin Sane (1), al cărui şut a fost respins de Lunin, Kane (6), a cărui reluare nu i-a dat mari emoţii goalkeeper-ului ucrainean, şi din nou prin Sane (7), care a fost imprecis dintr-o poziţie incomodă în careu.

Pe acest fond, Real Madrid a dat lovitura la prima sa acţiune mai serioasă, prin Vinicius (24), lansat excepţional de Kroos pe centru. Brazilianul a marcat astfel pentru al treilea sezon succesiv în semifinalele Champions League.

Echipa pregătită de Thomas Tuchel a avut o şansă de egalare în finalul primei reprize, dar Harry Kane a trimis pe lângă poartă din lovitură liberă din marginea careului (42).

Oaspeţii au fost aproape de a-şi dubla avantajul după pauză, însă Neuer a salvat golul la şutul compatriotului Toni Kroos (51).

Bayern a restabilit egalitatea prin Sane (53), care a pătruns în careu şi a şutat puternic la colţul scurt. Pentru internaţionalul german a fost primul gol din octombrie.

Momentul bun al gazdelor a continuat şi Musiala a obţinut un penalty, după ce a fost faultat în careu de Lucas Vazquez, iar Harry Kane a transformat impecabil (57).

Atacantul englez a ratat o bună ocazie (66), şutul său din careu fiind deviat de Rudiger, iar la cornerul care a urmat celălalt englez al lui Bayern, Dier, a reluat cu capul, însă pe direcţia portarului Lunin (67).

Real Madrid a avut o ocazie bună de gol prin Vinicius Junior (79), însă brazilianul, lansat de Modric, nu l-a putut învinge pe Neuer cu un şut din unghi.

”Los Blancos” au egalat din penalty (83), prin Vinicius Junior, după ce sud-coreeanul Kim l-a faultat pe Rodrygo.

Bayern a ajuns la opt meciuri consecutive fără victorie în faţa lui Real Madrid. Bavarezii au marcat în 50 din ultimele lor 52 de partide jucate acasă în Champions League.

Antrenorul madrilenilor, Carlo Ancelotti, l-a egalat pe Pep Guardiola, cu 10 semifinale de Champions League ca antrenor (record). Ancelotti a fost antrenorul lui Bayern timp de 15 luni, fiind demis în 2017.

Meciul retur se va juca în data de 8 mai, pe Stadionul ”Santiago Bernabeu”.

Pe Allianz Arena, în faţa a 75.000 de spectatori, au evoluat echipele:
Bayern Munchen: Neuer (căpitan) – Kimmich, Kim, Dier, Mazraoui – Laimer, Goretzka (R. Guerreiro 46) – L. Sane (A. Davies, 87),Thomas Muller (Gnabry, 80), Musiala – Kane. Antrenor: Thomas Tuchel.
Real Madrid: Lunin – Lucas Vazquez, Rudiger, Nacho Fernandez (căpitan; Camavinga, 65), F. Mendy – F. Valverde, Tchouaméni, Kroos (B. Diaz, 76) – Bellingham (Modric 75) – Rodrygo (Joselu, 87), Vinicius Junior. Antrenor: Carlo Ancelotti.

Arbitru: Clement Turpin (Franţa).
Cartonaşe galbene: Mazraoui (43), Kroos (64), Kim (82), Lucas Vazquez (90+1).
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Principele Radu: Aţi dovedit că Federaţia de Tir cu Arcul are prezent, dar mai ales viitor

Alteţa Sa Regală Principele Radu i-a primit luni, la Palatul Elisabeta, pe reprezentanţii Federaţiei Române de Tir cu...

Fotbal: Selecţionerul Kosovo, Franco Foda, afirmă că ”respectul este mai important decât rezultatul” de la Bucureşti

Selecţionerul echipei Kosovo, germanul Franco Foda, a declarat că o posibilă decizie a UEFA împotriva formaţiei sale, după...

Fotbal: Uruguayanul Bentancur (Tottenham), suspendat şapte meciuri după o remarcă rasistă la adresa coechipierului Son

Mijlocaşul uruguayan Rodrigo Bentancur, coleg cu românul Radu Drăguşin la Tottenham Hotspur, has a fost suspendat pentru şapte...

Fotbal: Antrenorul Loew ar reveni în activitate dacă ar primi o ofertă ”incitantă” din partea unei naţionale

Fostul selecţioner al naţionalei de fotbal a Germaniei, Joachim Loew, a declarat că s-ar întoarce la antrenorat dacă...