Fotbal: Bayer Leverkusen, calificare cu emoţii în sferturile Europa League

Data:

Bayer Leverkusen s-a calificat dramatic în sferturile de finală ale Europa League la fotbal, după ce a învins cu 3-2 echipa azeră Qarabag FK, care conducea cu 2-0 în min. 68, pe BayArena, în manşa secundă a optimilor, scrie Agerpres.

Bayer a fost condusă cu 2-0 şi în tur, dar a smuls egalul, 2-2.

Azerii au marcat la Leverkusen prin Abdellah Zoubir (59), fost jucător al Petrolului, şi prin Juninho (68), acesta deşi oaspeţii evoluau în inferioritate după eliminarea lui Elvin Jafarguliev (63).

Echipa antrenată de Xabi Alonso a reuşit să rămână neînvinsă în acest sezon, după ce a redus din diferenţă prin Jeremie Frimpong (72), iar dubla cehului Patrik Schick (90+3, 90+8) a adus o calificare nesperată.

Alături de Bayer Leverkusen s-au mai calificat în sferturi Benfica Lisabona, AC Milan, Olympique Marseille, West Ham United, Atalanta Bergamo, AS Roma şi Liverpool.

Pe Estadio de la Ceramica, Villarreal a câştigat cu 3-1 meciul cu Olympique Marseille, arbitrat de românul Istvan Kovacs, însă OM merge mai departe după ce s-a impus cu 4-0 pe Stade Velodrome.

Liverpool a învins-o le scor pe Sparta Praga, cu 6-1, după 4-1 în tur. ”Cormoranii” aveau deja 4-0 după un sfert de oră şi nu au mai forţat.

AC Milan s-a impus şi în manşa secundă cu Slavia Praga, scor 3-1, după ce câştigase cu 4-2 în tur. Succesul echipei rossonera la Praga a fost facilitate şi de faptul că Slavia a jucat în zece oameni din min. 20.

West Ham United, deţinătoarea trofeului Europa Conference League, a surclasat-o pe Freiburg cu 5-0, ”ciocănarii” anulând avantajul luat în tur de germani (1-0).

Benfica a câştigat la Glasgow, 1-0 cu Rangers, după egalul de la Lisabona (2-2). Golul victoriei şi al calificării a fost marcat de Rafa Silva (67).

Atalanta Bergamo a întrecut-o pe Sporting Lisabona cu 2-1, după ce scorul a fost egal pe Jose Alvalade (1-1). Sporting a condus la pauză cu 1-0, prin reuşita lui Pedro Goncalves (33), dar italienii au punctat de două ori după pauză, prin Ademola Lookman (46) şi Gianluca Scamacca (59).

Rezultate:
Glasgow Rangers – (+) Benfica Lisabona 0-1
A marcat: Rafa Silva 67.
În tur: 2-2.

Slavia Praga – (+) AC Milan 1-3
Au marcat: Matej Jurasek 84, respectiv Christian Pulisic 33, Ruben Loftus-Cheek 36, Rafael Leao 45+6.
Cartonaş roşu: Tomas Holes (Slavia) 20.
În tur: 2-4.

Villarreal – (+) Olympique Marseille 3-1
Au marcat: Étienne Capoue 32, Alexander Soerloth 55, Yerson Mosquera 86, respectiv Jonathan Clauss 90+4.
În tur: 0-4.

(+) West Ham United – SC Freiburg 5-0
Au marcat: Lucas Paqueta 9, Jarrod Bowen 32, Aaron Cresswell 52, Mohammed Kudus 77, 85.
În tur: 0-1.

(+) Atalanta Bergamo – Sporting Lisabona 2-1
Au marcat: Ademola Lookman 46, Gianluca Scamacca 59, respectiv Pedro Goncalves 33.
În tur: 1-1.

(+) Bayer Leverkusen – Qarabag FK 3-2
Au marcat: Jeremie Frimpong 72, Patrik Schick 90+3, 90+8, respectiv Abdellah Zoubir 59, Juninho 68.
Cartonaş roşu: Elvin Jafarguliev (Qarabag) 63.
În tur: 2-2.

(+) Brighton – AS Roma 1-0
A marcat: Danny Welbeck 37.
În tur: 0-4.

(+) Liverpool – Sparta Praga 6-1
Au marcat: Darwin Nunez 7, Bobby Clark 8, Mohamed Salah 10, Cody Gakpo 14, 55, Dominik Szoboszlai 48, respectiv Veljko Birmancevic 42.
În tur: 4-1.

Echipele precedate de semnul (+) s-au calificat în sferturile de finală.

Tragerile la sorţi ale sferturilor de finală şi semifinalelor vor avea loc vineri 15 martie, la Nyon (14:00).
AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Tricoul purtat de Andy Murray la ediţia din 2013 de la Wimbledon a fost scos la licitaţie

Tricoul purtat de tenismanul britanic Andy Murray cu ocazia triumfului său istoric la ediţia din 2013 de la...

Yann Sommer, portarul lui Inter Milano, este dorit de Galatasaray

Yann Sommer, portarul echipei italiene de fotbal Inter Milano, antrenată de Cristian Chivu, este dorit de Galatasaray Istanbul,...

Ar fi un vis devenit realitate să mai pot juca în tricoul naţionalei Franţei, spune Paul Pogba

"Revenirea la echipa naţională a Franţei ar fi, desigur, un vis devenit realitate şi un bonus pentru mine",...

‘Este de neconceput’, a reacţionat Cristiano Ronaldo după decesul compatriotului său Diogo Jota

"Este de neconceput", a reacţionat starul Cristiano Ronaldo la aflarea veştii privind moartea atacantului Diogo Jota, coechipierul său...