Fotbal – AS Roma: ”Mă interesează doar finala” Europa League, a spus Mourinho

Data:

„Mă interesează doar finala” Europa League, a declarat joi antrenorul lui AS Roma, Jose Mourinho, a cărui echipă o va întâlni pe Sevilla FC, pe 31 mai, la Budapesta, în ultimul act al celei de-a doua competiţii fotbalistice intercluburi de pe continent, informează TuttoMercatoWeb, scrie Agerpres.

Întrebat, într-o conferinţă de presă, dacă viitorul său va arăta altfel în cazul câştigării Europa League, Mourinho a răspuns: „Mă concentrez doar asupra finalei. Puţin şi pe meciul cu Fiorentina (sâmbătă, în Serie A – n. r.), dar mai mult finala. Totul e pe planul doi când joci o finală. Nu există niciun motiv de optimism, nu există niciun motiv de pesimism. Vrem doar să jucăm finala. Am muncit atât de mult pentru a ajunge în această finală pe care vrem s-o jucăm. Va fi foarte uşor s-o pregătim. Nu vreau să ştiu de clasament, de Liga Campionilor. Mă interesează doar finala. Sper şi am încredere că suporterii Romei şi cei ai Sevillei vor putea petrece o zi frumoasă la Budapesta”.

„Sper că nu vor fi interpretate greşit cuvintele mele, dar singurul club de care nu mă simt puternic legat este Tottenham. La toate celelalte, a existat întotdeauna această legătură puternică între noi, asta pentru că oamenii nu sunt proşti. Nu e vorba de a câştiga sau nu, eu dau totul. Suporterii îşi dau seama că eu muncesc şi lupt în fiecare zi pentru ei. În cazul meu, sunt un suporter al lui AS Roma, al lui Real Madrid, al lui Inter, fiindcă este ceva reciproc. Voi fi legat pentru totdeauna de Roma, cum sunt de toate celelalte cluburi pe care le-am antrenat”, a spus Mourinho.

„Am devenit un antrenor şi un om mai bun, dar ADN-ul este acelaşi. Îmi doresc doar plăcerea de a juca această finală, amintindu-mi drumul pe care l-am parcurs. Antrenorul devine mai bun în timp (…). Motivaţiile mele continuă să crească”, a adăugat Mourinho, sub conducerea căruia formaţia din capitala Italiei a câştigat anul trecut prima ediţie a Europa Conference League.

„Păcat că nu pot juca o finală în fiecare săptămână”, a mai spus reputatul tehnician portughez.

Despre fotbalistul său Paulo Dybala, care este accidentat. Mourinho a spus că „nu crede” că acesta poate juca în partida cu Sevilla.

Finala Sevilla FC – AS Roma va avea loc pe Puskas Arena din Budapesta, pe 31 mai, de la 22:00 (ora României).

Sevilla FC este deţinătoarea recordului de trofee în această competiţie (6), ultimul dintre ele cucerit în 2020.
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Pedro Rocha, desemnat în funcţia de preşedinte al Federaţiei spaniole

Pedro Rocha, inculpat în afacerea de corupţie care afectează Federaţia spaniolă de fotbal (RFEF), a fost numit, vineri,...

Elias Charalambous (FCSB) – Avem o mare motivaţie să câştigăm acest titlu de campioni

Antrenorul echipei FCSB, Elias Charalambous, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă că jucătorii săi sunt foarte motivaţi...

România a ajuns la 80 de sportivi calificaţi la JO 2024, după ce Ebru Bolat şi-a asigurat biletul pentru Paris

Delegaţia României pentru Jocurile Olimpice de la Paris (26 iulie-11 august) a ajuns la 80 de sportivi, a...

Oţelul Galaţi a obţinut licenţa pentru cupele europene, Corvinul aşteaptă răspunsul UEFA

Administraţia de Licenţiere din cadrul Federaţiei Române de Fotbal a anunţat, vineri, pe site-ul oficial al FRF, că...