Fotbal: Arbitrul Sebastian Colţescu a stabilit un nou record de meciuri conduse în Superligă – 382

Data:

Arbitrul Sebastian Colţescu, în vârstă de 46 de ani, a condus partida cu numărul 382 din carieră pe prima scenă a fotbalului românesc şi a stabilit astfel un nou record, luni seara, cu ocazia partidei dintre Sepsi OSK şi Farul Constanţa (0-1), desfăşurată la Sfântu Gheorghe, în etapa a 26-a a Superligii, potrivit site-ului FRF, scrie Agerpres.

Recordul anterior fusese stabilit în urmă cu 5 ani de Alexandru Tudor (381 de meciuri conduse).

„E o împlinire profesională, dar şi personală, e rezultatul muncii mele de-a lungul anilor. Ştiu că nu e la îndemâna oricui, aşa că mă voi bucura de însemnătatea acestei performanţe, chiar şi pentru o zi. Pentru că sunt conştient că, la fel ca orice record, şi acesta va fi doborât. Şi abia aştept să vină următorul arbitru, fie Istvan Kovacs, fie Ovidiu Haţegan, pentru că ei sunt următorii în activitate în acest top, să mă depăşească pentru a-i felicita şi a le strânge mâna”, a spus Sebastian Colţescu înaintea partidei, conform site-ului FRF.

Colţescu a rememorat primul său joc: „Era 28 noiembrie 2003, un meci Oţelul Galaţi – Gloria Bistriţa. Aveam emoţii foarte mari. Îmi amintesc că am plecat cu trenul spre meci, am luat ziarul din gară şi scria undeva în primele pagini: ‘În sfârşit Craiova are din nou arbitru de Liga 1’. Am făcut brigadă cu doi mari arbitri asistenţi, Cristian Nica şi Aurel Oniţa, cărora le-am şi dat mesaj să le mulţumesc. A fost şi un moment amuzant în acel joc, mingea a fost degajată în tribună şi, aşa cum eram obişnuit de la Liga 2, aşteptam ca spectatorii să o arunce înapoi în teren. Dar imediat colegii au strigat la mine să mă facă atent că jocul se reluase cu o altă minge de pe margine. Tot la acel meci mi-am uitat baremul pe masă în vestiar, m-am întors de la Brăila ca să îl recuperez”.

„Sincer, la acel moment, nu mă gândeam că voi ajunge până aici. Întotdeauna mi-am făcut planuri în viitorul mai apropiat. Desigur, îmi doream să ajung la cel mai înalt nivel, dar mă şi bucuram de fiecare etapă din carieră. Când arbitram la juniori, îmi doream să ajung la Liga 5. Apoi la Liga 4 şi tot aşa! Mi-a plăcut ca din fiecare meci să îmi creez o provocare, pentru a mă motiva să am constant prestaţii bune. În trecut am făcut meditaţii cu domnul Romeo Stâncan, fost arbitru internaţional, pentru a progresa. E adevărat, poate că mi-aş fi dorit pe plan internaţional să ajung mai sus în calitate de arbitru de centru, dar m-am bucurat să fiecare experienţă internaţională, fie că a fost ca rezervă, ca arbitru adiţional sau ca VAR. Am avut şansa, ca parte din brigada lui Ovidiu Haţegan, să fiu prezent la un Campionat European, în fazele superioare ale Europa League, în Liga Campionilor. Au fost multe satisfacţii: am vizitat aproape întreaga lume, am cunoscut oameni şi culturi noi. Întâlnirile cu Messi şi Cristiano Ronaldo au fost un bonus. Pentru toate acestea sunt recunoscător”.

Sebastian Colţescu a încheiat cu un mesaj: „Vreau să le mulţumesc tuturor celor care m-au ajutat în carieră, marilor arbitri pe care i-am cunoscut şi împreună cu care am făcut echipă. Mă revăd cu plăcere, prin toate oraşele ţării, cu foşti colegi cu care am păstrat relaţii bune. Îi mulţumesc şi domnului Kyros Vassaras (preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, n. red.) pentru sprijinul său. Dumnealui mi-a acordat încrederea sa după acel episod din Liga Campionilor care m-a ţinut departe de arbitraj timp de două luni şi jumătate. Acea sete de a arbitra cred că m-a ajutat ulterior să am prestaţii bune, apreciate de lume. Toate experienţele prin care am trecut până acum în carieră m-au făcut mai responsabil şi m-au obligat să şi dau înapoi arbitrajului din ceea ce am acumulat. Aşa că o mare realizare pentru mine o reprezintă faptul că, în perioada în care am fost preşedintele Comisiei Judeţene de Arbitri Dolj, am avut 25 de promovări în loturile naţionale, iar 5 dintre arbitri pot spune că sunt la porţile primei ligi”.
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fotbal: Comisia de Recurs a redus suspendarea lui Hakim Abdallah (Dinamo) la 2 etape

Comisia de Recurs din cadrul Federaţiei Române de Fotbal a redus, vineri, suspendarea atacantului Hakim Djamel Abdallah, de...

Tenis: Doar români în semifinalele turneului ITF de la Bucureşti

Doar jucătoare din România vor evolua în semifinalele turneului ITF de la Bucureşti, dotat cu trofeul ''Ion Ţiriac''...

Fotbal: Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – Rapid 3-2, în play-off-ul Superligii

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a învins-o pe Rapid Bucureşti cu scorul de 3-2 (3-1), vineri seara, pe teren...

Tenis: Maria Sakkari, în turul trei la Roma

Grecoaica Maria Sakkari (8 WTA, favorită nr. 5) s-a calificat vineri în runda a treia a turneului de...