Fotbal: Anglia şi Ungaria s-au calificat la EURO 2024

Data:

Selecţionatele de fotbal ale Angliei şi Ungariei s-au calificat la EURO 2024, după rezultatele obţinute marţi seara în preliminarii, scrie Agerpres.

Anglia şi-a luat o revanşă în faţa Italiei, pe care a învins-o cu 3-1, după ce a pierdut finala EURO 2020, chiar pe Wembley, la loviturile de departajare în faţa Squadrei Azzurra.

Oaspeţii au deschis scorul prin Gianluca Scamacca (15), dar naţionala Albionului a egalat înainte de pauză prin Harry Kane (32 – penalty). Gazdele s-au desprins după pauză, graţie reuşitelor semnate de Marcus Rashford (57) şi Kane (77).

Ungaria a obţinut un punct în Lituania, 2-2, după ce balticii au avut 2-0 la pauză. Dominik Szoboszlai (67 – penalty) şi Barnabas Varga (82) au marcat golurile care au asigurat biletul pentru EURO 2024.

Serbia a trecut de Muntenegru cu 3-1, prin dubla lui Aleksandar Mitrovic (9, 73) şi reuşita lui Dusan Tadic (77), în timp ce pentru oaspeţi a punctat Stevan Jovetic (36).

Ucraina a dispus de Malta cu 3-1, după ce insularii au deschis scorul. Probleme cu o echipă mică a avut şi Danemarca, având în vedere că a câştigat doar cu 2-1 în San Marino.

Românul Istvan Kovacs a arbitrat meciul câştigat de Slovenia la Belfast, 1-0 cu Irlanda de Nord, eliminând un jucător de la gazde (58).

Kazahstanul a reuşit o victorie neaşteptată în Finlanda, cu 2-1, după ce nordicii au deschis scorul.

Rezultatele de marţi:
Grupa C

Anglia – Italia 3-1
Au marcat: Harry Kane 32 – penalty, 77, Marcus Rashford 57, respectiv Gianluca Scamacca 15.

Malta – Ucraina 1-3
Au marcat: Paul Mbong 12, respectiv Ryan Camenzuli (autogol) 38, Artem Dovbik 43 – penalty, Mihailo Mudrik 85.

Clasament
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Anglia 6 5 1 0 19-3 16
2 Ucraina 7 4 1 2 11-8 13
3 Italia 6 3 1 2 11-7 10
4 Macedonia de Nord 6 2 1 3 7-14 7
5 Malta 7 0 0 7 2-18 0

Grupa G
Lituania – Ungaria 2-2
Au marcat: Fedor Cernych 20, Pijus Sirvys 36, respectiv Dominik Szoboszlai 67 – penalty, Barnabas Varga 82.

Serbia – Muntenegru 3-1
Au marcat: Aleksandar Mitrovic 9, 73, Dusan Tadic 77, respectiv Stevan Jovetic 36.

Clasament
loc echipa M V E Î GM-GP P

1 Ungaria 6 4 2 0 11-4 14
2 Serbia 7 4 1 2 13-7 13
3 Muntenegru 6 2 2 2 6-8 8
4 Lituania 7 1 3 3 8-12 6
5 Bulgaria 6 0 2 4 3-10 2

Grupa H
Finlanda – Kazahstan 1-2
Au marcat: Robert Taylor 28, respectiv Baktior Zainutdinov 77 – penalty, 90.

Irlanda de Nord – Slovenia 0-1
A marcat: Adam Gnezda Cerin 5.
Cartonaş roşu: Shea Emmanuel Charles (Irlanda de Nord) 58.

San Marino – Danemarca 1-2
Au marcat: Alessandro Golinucci 61, respectiv Rasmus Hojlund 42, Yussuf Poulsen 70.

Clasament
loc echipa M V E Î GM-GP P

1 Slovenia 8 6 1 1 17-6 19
2 Danemarca 8 6 1 1 17-7 19
3 Kazahstan 8 5 0 3 12-9 15
4 Finlanda 8 4 0 4 12-9 12
5 Irlanda de Nord 8 2 0 6 7-9 6
6 San Marino 8 0 0 8 1-26 0

Legendă: M – meciuri, V – victorii, E – egaluri, Î – înfrângeri, GM – goluri marcate, GP – goluri primite, P – puncte

Primele două clasate din fiecare grupă se califică la turneul final al EURO 2024, care va avea loc în Germania.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Trei brigăzi de arbitri români, delegate la meciuri din turul 3 preliminar al competiţiilor europene

Trei brigăzi de arbitri din România au fost desemnate de UEFA să conducă partide din cadrul turului 3...

PSG a primit o amendă de 148.000 de euro pentru incidentele din finala Ligii Campionilor

Comitetul de Control, Etică şi Disciplină al UEFA a aplicat joi o amendă de 148.000 de euro clubului...

Real Madrid nu a reuşit să-şi amâne meciul cu Osasuna, din prima etapă

Echipa de fotbal Real Madrid va debuta în noul sezon din La Liga, conform programării iniţiale, cu un...

F1 – Fernando Alonso a suferit o leziune musculară şi va rata prima şedinţă de antrenamente libere pentru MP al Ungariei

Pilotul spaniol Fernando Alonso (Aston Martin) a suferit o accidentare la muşchii spatelui şi nu va participa la...