Fotbal: Analiza VAR a dus la anularea eronată a unui gol în partida FCSB – Farul Constanţa

Data:

Arbitrul partidei FCSB – Farul Constanţa, Horaţiu Feşnic, a anulat, luni, în mod eronat golul înscris de echipa oaspete în minutul 58 prin Louis Munteanu, în urma unei greşeli a analizei VAR, se arată într-un comunicat al Comisiei Centrale a Arbitrilor, publicat pe site-ul oficial al FRF, scrie Agerpres.

„În urma partidei FCSB – Farul Constanţa din etapa 24 şi a discuţiei cu arbitrul VAR, Comisia Centrală a Arbitrilor a solicitat furnizorului de tehnologie VAR explicaţii privind faza din minutul 58 în urma căreia echipei Farul Constanţa i-a fost anulat un gol pe motiv de ofsaid. Arbitrul VAR al partidei a transmis Comisiei Centrale a Arbitrilor că faza respectivă a fost analizată în meci de trei ori, de fiecare dată cu acelaşi rezultat prezentat şi pe transmisiunea partidei. Motiv pentru care, în ciuda faptului că distanţa între atacant şi ultimul apărător părea prea mare, a fost validată decizia de ofsaid generată de sistemul VAR. Ca urmare a distanţelor neveridice (valori reieşite din trasarea liniilor şi poziţiile observate cu ochiul liber), CCA a solicitat un punct de vedere din partea operatorilor pentru lămurirea situaţiei”, se arată în comunicatul CCA.

Vinovat pentru greşeală a fost găsit operatorul de reluări al sistemului VAR, care a utilizat greşit procedura numită triangulaţie, iar reprezentanţii furnizorului de tehnologie pentru arbitrajul video au transmis că acesta a fost sancţionat şi reţinut de la delegări pe o perioadă nedeterminată.

„La meciul FCSB – Farul Constanţa din etapa 24 a existat o situaţie de analiză a unei posibile poziţii afară din joc, soluţionată greşit de către operatorul de reluări, acest fapt conducând la anularea unui gol marcat de echipa oaspete. Operatorul de reluări nu a respectat întocmai procedura de trasare a liniilor aferente jucătorului aflat în atac, acest lucru ducând la apariţia unor denaturări ale distanţelor dintre jucătorii implicaţi în analiza fazei suspecte de ofsaid. Operatorul de reluări a utilizat greşit procedura numită triangulaţie, folosită atunci când un jucător se află cu o parte a corpului în aer şi, astfel, rezultatul analizei a fost unul eronat. De menţionat faptul că analiza a durat mai mult decât în mod obişnuit pentru a stabili cu exactitate momentul lovirii mingii, proces dependent de sincronizarea camerelor de filmat, şi pentru că procesul de analiză a fost repetat de trei ori, de fiecare dată cu acelaşi rezultat eronat. Pentru greşeala din meci operatorul de reluări a fost sancţionat şi reţinut de la delegări pe o perioadă nedeterminată”, au transmis reprezentanţii furnizorului de tehnologie VAR, conform CCA.

În min. 58, fundaşul sud-african Siyabonga Ngezana a greşit o minge la centrul terenului, Farul a pornit pe contraatac, iar Louis Munteanu a marcat din centrarea lui Damien Dussaut, însă golul a fost anulat de VAR pentru un ofsaid depistat în urma unei analize care a durat 7 minute.

FCSB a terminat la egalitate cu Farul Constanţa, 1-1 (0-0), luni seara, pe Arena Naţională din Capitală, în ultimul meci din etapa a 24-a a Superligii de fotbal.
AGERPRES 

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Hochei: NHL – Florida Panthers a egalat situaţia în semifinala Conferinţei de Est

Florida Panthers a egalat situaţia în semifinala Conferinţei de Est a ligii profesioniste nord-americane de hochei pe gheaţă...

Tenis: Irina Begu s-a calificat în turul al doilea la Roma (WTA)

Jucătoarea română de tenis Irina Begu s-a calificat în runda a doua a turneului WTA 1.000 de la...

NBA – New York Knicks şi-a majorat avansul în semifinala cu Pacers din Conferinţa de Est

New York Knicks a obţinut a doua victorie în semifinala Conferinţei de Est a ligii profesioniste nord-americane de...

Fotbal: De Ligt acuză ca anularea golului lui Bayern este ‘o ruşine’, după eliminarea din Liga Campionilor

Olandezul Matthijs De Ligt, fundaşul echipei Bayern Munchen, a descris decizia arbitrului polonez Szymon Marciniak de a fluiera...