Fotbal: AC Milan a obţinut profit pentru prima oară după 17 ani

Data:

Clubul italian de fotbal AC Milan a anunţat luni că a obţinut profit pentru prima oară după 17 ani în sezonul 2022-23, în care a ajuns în semifinalele Ligii Campionilor, informează AFP, scrie Agerpres

Pe parcursul exerciţiului financiar 2022-23, încheiat la 30 iunie 2023, AC Milan a realizat un profit de 6,1 milioane de euro, în creştere cu 72,6 milioane de euro pe un an (pierderi de 66,5 milioane de euro în 2021-22), a precizat gruparea lombardă într-un comunicat.

Acest profit a fost posibil graţie creşterii puternice a cifrei de afaceri, care a înregistrat un salt de 36% faţă de 2021-22, la 404,5 milioane de euro, „un record în istoria clubului”, precizează comunicatul.

Rezultatele sportive explică în parte acest progres: ajunsă în semifinalele Ligii Campionilor, unde s-a înclinat în faţa marii rivale Inter Milano, şi clasată pe locul 4 în campionat, AC Milan a înregistrat o creştere a veniturilor sale comerciale şi din sponsorizări (+44,4 milioane euro), a drepturilor TV colectate (+41,8 milioane euro) şi a sumelor provenite din vânzarea de bilete (+40,3 milioane euro).

De asemenea, AC Milan şi-a redus cheltuielile cu salariile şi taxele de transfer, o scădere de 50,5 milioane de euro pe un an „care va fi continuată şi în anul financiar curent cu rezultatele perioadei de transferuri care s-a încheiat recent”.

Proprietarul clubului, fondul american de investiţii RedBird Capital, a investit 40 de milioane de euro în proiectul noului stadion, se arată în comunicat.

AC Milan şi Inter vor să părăsească legendarul, dar învechitul San Siro, stadionul pe care îl împart, şi lucrează fiecare la un proiect pentru o incintă cu 60.000 până la 70.000 de locuri până în 2027 sau 2028.

Aceste rezultate financiare „marchează o etapă importantă în istoria clubului nostru, care se îndreaptă către un nou capitol important în dezvoltarea sa”, a declarat Paolo Scaroni, preşedintele clubului care a fost deţinut de Silvio Berlusconi din 1986 până în 2017.

AC Milan, care o întâlneşte marţi pe PSG pe Parc des Princes în Liga Campionilor, este acum pe locul 2 în Serie A, la un punct de liderul Inter.
AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fotbaliştii Rodri şi Bonmati, printre laureaţii Premiilor pentru Sport din Spania

Fotbaliştii Rodrigo Hernandez şi Aitana Bonmatí au fost recunoscuţi joi drept cei mai buni sportivi ai anului 2023...

Mirel Rădoi (Universitatea Craiova) – Nu va fi o partidă uşoară cu Unirea, îşi merită punctele din clasament

Antrenorul echipei Universitatea Craiova, Mirel Rădoi, se aşteaptă la o partidă dificilă cu Unirea Slobozia, în etapa a...

F1: După ce a avut alergie la cai, Hamilton anunţă că are un nou hobby, călăria

Britanicul Lewis Hamilton, pilotul echipei de Formula 1 Ferrari, a declarat, recent, că după ce a călărit pentru...

Chelsea, privată de Cole Palmer încă şase săptămâni, a anunţat Enzo Maresca

Echipa engleză de fotbal Chelsea nu va putea conta pe starul Cole Palmer pentru o perioadă de încă...