Fostul campion mondial la şah, Garry Kasparov, cere liderilor lumii să oprească fluxurile financiare spre şi dinspre Moscova

Data:

Fostul campion mondial la şah Garry Kasparov, disident sovietic şi oponent al preşedintelui Vladimir Putin, face apel la Occident să „excludă Rusia de pe pieţele financiare”, într-un interviu pentru cotidianul italian Il Corriere della Sera publicat sâmbătă, scrie AFP, potrivit Agerpres.

„Excludeţi Rusia de pe pieţele financiare globale. Asiguraţi-vă că sistemul financiar rus nu mai poate funcţiona şi nu mai poate produce resurse pentru maşina de război a lui Putin”, a făcut un apel Kasparov (58 ani) la decidenţii politici şi financiari.

”Putin încă se bazează pe rezerve de numerar de peste 600 de miliarde de dolari. Trebuie acţionat financiar împotriva sa, împotriva anturajului său. A te opune lui Putin te poate costa viaţa, dar doar acţionând pe partea economico-financiară poate fi oprit. Ştiu că asta ar însemna costuri pentru ţările care ar face-o, dar gândiţi-vă că ucrainenii plătesc cu viaţa. Lumea liberă trebuie să facă ceva”, a adăugat Kasparov, care locuieşte la New York.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că premierul Italiei, Mario Draghi, şi-a exprimat sâmbătă, într-o discuţie la telefon cu el, susţinerea pentru excluderea Rusiei din sistemul interbancar de comunicaţii internaţionale SWIFT, informează Reuters.

„Acesta este începutul unei noi pagini în istoria statelor noastre”, a scris Zelenski pe Twitter.

Excluderea Rusiei din SWIFT (Society for Worldwide Interbank Financial Telecommunication – societatea pentru telecomunicaţii financiare interbancare globale) este considerată o măsură care ar paraliza sistemul bancar rusesc. Peste 11.000 de instituţii financiare din 200 de ţări folosesc SWIFT pentru schimburile de informaţii privind plăţile.

Liderii politici din Uniunea Europeană au convenit la summitul de vineri asupra unui pachet de sancţiuni financiare împotriva Rusiei, inclusiv unele personale, însă nu şi asupra interzicerii accesului Rusiei la SWIFT.

Sursa: Agerpres 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

[P]Cum pariezi pe naționala României la meciurile oficiale

Meciurile oficiale ale naționalei României, fie că vorbim de preliminarii, Nations League sau turnee finale, atrag mereu atenția...

Fotbal – CM 2026: Salah, incert pentru a debuta în meciul cu Australia

Atacantul şi căpitanul echipei Egiptului, Mohamed Salah, care a părăsit terenul din cauza unei accidentări în timpul ultimului...

Fotbal – CM 2026: Elveţia a meritat calificarea în optimi, consideră selecţionerul Murat Yakin

Elveţia a reuşit o victorie superb orchestrată în faţa Algeriei (scor 2-0), joi la Vancouver, pentru a se...

Fotbal – CM 2026: Ronaldo vede Spania ca pe o candidată la câştigarea titlului mondial

Cristiano Ronaldo consideră că selecţionata Spaniei este o "candidată la câştigarea Cupei Mondiale" şi a anticipat un meci...