Fostul antrenor Nicolae Zamfir a încetat din viaţă la vârsta de 77 de ani

Data:

Fostul antrenor Nicolae Zamfir, care a lucrat la clubul de fotbal Universitatea Craiova în cea mai mare parte a vieţii sale, s-a stins la vârsta de 77 de ani, au anunţat cele două echipe din Bănie care evoluează în Superligă, potrivit Agerpres.

”Fotbal Club Universitatea 1948 deplânge dispariţia fostului antrenor al echipei, Nicolae ‘Ţîcă’ Zamfir. Acesta a lucrat în cadrul clubului între anii 1980-1990, 1991-1993, 1994-1995 şi 1997 atât la nivel de seniori, cât şi la juniori. Pe această cale, clubul nostru transmite sincere condoleanţe familiei îndurerate!”, se arată în mesajul transmis de gruparea patronată de Adrian Mititelu.

”Zi tristă pentru întreaga suflare alb-albastră. Din păcate, profesorul emerit Nicolae Zamfir ne-a părăsit în cursul zilei de astăzi. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Marile performanţe din trecut ale clubului sunt legate de numele lui Nicolae Zamfir. El a fost unul dintre artizanii echipelor care au scris legenda fotbalului craiovean. De altfel, Nicolae Zamfir s-a alăturat proiectului renaşterii Universităţii Craiova în iarna lui 2013, punându-şi priceperea în slujba construirii unui Centru de Juniori puternic. Profesorul emerit a fost implicat activ în protocolul de colaborare dintre Universitatea din Craiova şi Universitatea Craiova”, a transmis clubul patronat de Mihai Rotaru.

Nicolae Zamfir a apărut ultima oară în public pe 5 septembrie, când a dat lovitura de start la meciul dintre Universitatea Craiova şi Farul Constanţa (4-3), din etapa a 9-a a Superligii.

Reputatul tehnician a mai lucrat în cariera sa la Bdin Vidin (Bulgaria), FC Drobeta-Turnu Severin, Chimia Râmnicu Vâlcea şi JEF United Ichihara (Japonia).

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Handbal masculin: CSM Constanţa şi-a asigurat medaliile de argint

CSM Constanţa şi-a asigurat medaliile de argint în Liga Naţională de handbal masculin, după ce a învins-o pe...

Canotaj: Bronz pentru România la Europene, în proba de 8+1 masculin

Echipajul de 8+1 masculin al României a cucerit medaliile de bronz, sâmbătă, la Campionatele Europene de canotaj de...

Tenis: Tsitsipas, out din primul tur la Madrid

Jucătorul grec de tenis Stefanos Tsitsipas, nr.7 mondial, câştigător al titlului la Monte Carlo şi finalist la Barcelona,...

Tenis: Jannik Sinner a debutat cu dreptul la Madrid

Jucătorul italian de tenis Jannik Sinner, principalul favorit, a debutat cu o victorie la turneul ATP Masters 1.000...