Formula E mută testele din presezon de la Valencia la Madrid, din cauza inundaţiilor

Data:

Organizatorii Campionatului Mondial de Formula E, dedicat monoposturilor 100% electrice, au decis joi să multe testele din presezon de la Valencia la Madrid, din cauza imposibilităţii desfăşurării acestora pe circuitul Ricardo Tormo din Cheste (Valencia), ca urmare a pagubelor produse de inundaţii, informează EFE.

Testele respective, care includ şi o zi în care la volanul monoposturilor se vor afla doar femei, urmează să se deruleze acum pe circuitul Jarama din capitala Spaniei

„După ce ne-am consultat cu autorităţile locale, cu FIA şi cu colegii noştri de la Circuitul Ricardo Tormo, am decis să nu mergem mai departe cu testul nostru de presezon de la Valencia, programat în perioada 4-7 noiembrie. Aşadar, am luat decizia de a asigura o locaţie alternativă, iar Circuitul Jarama din Madrid va găzdui atât proba oficială FIA Formula E, cât şi testul feminin, programat săptămâna viitoare, de marţi 5 până vineri, 8 noiembrie”, se precizează într-un comunicat difuzat de organizatori.

„Primele noastre gânduri se îndreaptă către Valencia. Oraşul ocupă un loc special în inimile noastre: este în calendarul nostru din 2017 şi recent ne-am mutat baza de operaţiuni acolo. Este ca o a doua casă pentru Formula E. Vom sprijini comunitatea să-şi revină după aceste evenimente tragice în orice fel putem şi ne vom asigura că, în timp ce testele noastre continuă la Madrid, se fac cu cea mai mare sensibilitate”, adaugă comunicatul.

Aceste teste de presezon marchează startul unei competiţii care are primul eveniment programat în weekendul 7-8 decembrie la Sao Paulo (Brazilia), cu un calendar care cuprinde 16 curse şi se va încheia pe 27 iulie 2025 la Londra.

În plus, Formula E va dedica o sesiune exclusivă testelor în care toate echipele sunt obligate să aducă la bordul monoposturilor lor cel puţin o femeie, deşi recomandarea este să fie două pentru ambele maşini.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Real Madrid a stabilit preţul lui Vinicius la 150 de milioane de euro

Clubul spaniol de fotbal Real Madrid a stabilit un preţ de 150 de milioane de euro pentru atacantul...

Taylor Fritz l-a învins pe Lorenzo Musetti la Turneul Campionilor

Tenismanul american Taylor Fritz, numărul 6 mondial, l-a învins luni pe Lorenzo Musetti, numărul 9 mondial, în două...

Portarul belgian Thibaut Courtois, indisponibil pentru meciurile cu Kazahstan şi Liechtenstein

Portarul Thibaut Courtois s-a accidentat în ultima partidă a lui Real Madrid şi a devenit indisponibil pentru următoarele...

Antrenorul Mirel Rădoi a demisionat de la Universitatea Craiova

Mirel Rădoi a demisionat din funcţia de antrenor al echipei de fotbal Universitatea Craiova, a anunţat, luni, într-o...