Formula 1: Vettel vrea să revină

Data:

Germanul Sebastian Vettel, de patru ori campion mondial de Formula 1, a dat din nou de înţeles că ar putea reveni într-o zi în acest sport, în condiţiile în care discută mai ales cu conducătorul echipei Mercedes, Toto Wolff, informează AFP, scrie Agerpres.

Mercedes caută un nou pilot după ce britanicul Lewis Hamilton a anunţat în februarie că se va despărţi de această echipă la încheierea actualului sezon pentru a ajunge la Ferrari, după unsprezece ani la „săgeţile argintii”.

Vettel a cucerit cele patru titluri de campion mondial când era la Red Bull, între 2010 şi  2013. El s-a retras din Formula 1 la sfârşitul sezonului 2022 după şase ani la Ferrari şi doi ani la Aston Martin.

Dar germanul a dat de înţeles că nu exclude să revină la categoria regină în urma discuţiilor cu Wolff şi cu oficialii altor echipe.

„Vorbesc cu Toto. Nu ştiu dacă se poate spune ca este despre Mercedes, dar este vorba despre alte lucruri”, a declarat Vettel pentru Sky Sports News.

„Vorbesc cu mulţi oameni fiindcă îi cunosc, dar nu într-un mod foarte precis. Vreau să spun că asta îmi trece prin minte (ideea revenirii – n. r.) , mă gândesc la asta, dar nu este gândul cel mai important”, a spus pilotul în vârstă de 36 de ani.

„Am trei copii acasă, sunt foarte ocupat în fiecare zi, aşa ca am multe alte gânduri în minte. Aşa că am vorbit cu mulţi alţi directori de echipe şi nu doar despre curse. Există idei, însă deocamdată nimic concret”, a adăugat el.

Vettel a spus că a fost surprins de decizia lui Hamilton de a părăsi Mercedes pentru Ferrari, după ce a câştigat şase titluri mondiale cu echipa germană, pe lângă primul său titlu obţinut cu McLaren.

„Am fost surprins, la fel ca majoritatea dintre noi, cred. Dar este excitant. Este evident că el caută o nouă provocare şi va fi diferit să-l vedem în roşu, într-o altă culoare”, a spus germanul despre fostul său rival.

Vettel a testat recent maşina Porsche 963 care va participa la cursa de 24 de ore de la Le Mans la categoria Hypercar.
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Handbal feminin: CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud, învingătoare în derby-ul cu Dunărea Brăila

CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud a învins-o pe HC Dunărea Brăila cu scorul de 27-24 (13-11), joi, pe teren...

Gabriel Toncean, reales în fruntea Federaţiei Balcanice de Culturism şi Fitness

Vicepreşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport, Gabriel Toncean, a fost reales, joi, la Santa Susana (Spania), preşedinte al Federaţiei...

Fotbal: Parma, din nou în Serie A

Parma, echipa fotbaliştilor români Dennis Man şi Valentin Mihăilă, şi-a asigurat miercuri promovarea în Serie A, prima divizie...

Fotbal: Antrenorul Ralf Rangnick a refuzat-o pe Bayern

Antrenorul Ralf Rangnick a refuzat-o pe Bayern Munchen şi va rămâne selecţionerul Austriei după Campionatul European de fotbal...