Jucătorul Florin Tănase a afirmat, joi seara, la finalul partidei cu Steaua Roşie Belgrad, pierdută de FCSB cu scorul de 0-1, în deplasare, în etapa a cincea din competiţia de fotbal Europa League, că este inacceptabil pentru formaţia sa să fie învinsă de atâtea ori într-un singur sezon.
„Puteam să câştigăm acest meci. Am avut o şansă uriaşă, dar după aceea, ca de obicei, am luat un gol uşor. Nu este un blestem, când ajung acolo se întâmplă ceva, sare mingea la ei. Din păcate, am pierdut trei puncte foarte mari. Acum trebuie să uităm acest joc şi să ne concentrăm pe meciul de campionat, pentru că avem nevoie de o victorie. E clar că fanii sunt foarte dezamăgiţi, au perfectă dreptate. Când pierzi atâtea meciuri într-un sezon e inacceptabil, dar avem mare nevoie de susţinerea lor în continuare. Trebuie să fie şi conştienţi în continuare şi să ne susţină. Sperăm ca de duminică sa nu mai facem greşeli, să marcam goluri şi să câştigăm”, a spus Tănase la DigiSport.
FCSB a fost învinsă de Steaua Roşie Belgrad cu scorul de 1-0 (0-0), joi seara, pe Stadionul ”Rajko Mitic” din Belgrad, în etapa a cincea din competiţia de fotbal Europa League.
Campioana României a lăsat să-i scape printre degete o mare şansă, într-un meci în care a avut avantaj numeric mai bine de o oră, însă a primit gol în superioritate, marcat de brazilianul Bruno Duarte (50).
FCSB a ajuns la patru eşecuri consecutive în competiţie după un debut cu dreptul: 1-0 cu Go Ahead Eagles (deplasare), 0-2 cu Young Boys Berna (la Bucureşti), 1-2 cu Bologna (la Bucureşti), 1-3 cu FC Basel (deplasare) şi 0-1 cu Steaua Roşie (deplasare).
Echipa antrenată de Elias Charalambous va juca în continuare cu Feyenoord (11 decembrie, la Bucureşti), Dinamo Zagreb (22 ianuarie, în deplasare) şi Fenerbahce (29 ianuarie, la Bucureşti).
AGERPRES



