Florin Tănase (FCSB) – A fost o întâmplare că am primit trei goluri

Data:

Fotbalistul Florin Tănase a declarat, duminică seara, după rezultatul de egalitate, scor 3-3, pe teren propriu cu FC Rapid, că a fost o întâmplare că FCSB a primit trei goluri în acest meci.

„Am condus de două ori şi, din păcate, nu am gestionat bine jocul. Trebuia să continuăm şi să jucăm ce ştim. Când au luat ei roşu trebuia să avem o circulaţie mai bună a balonului. În rest, prea multe probleme ei nu ne-au pus. Pasa de gol o dă fundaşul (n.r. – Alexandru Paşcanu), golul îl dă fundaşul (n.r. – Denis Ciobotariu), dar asta e. Trebuie să ţinem capul sus. Da, FCSB nu e obişnuită să primească trei goluri în campionat. Nu cred că a fost o uşurinţă cu care am primit goluri… a fost o întâmplare că am primit trei goluri”, a spus Tănase la postul Prima Sport.

El s-a arătat nemulţumit de acest egal şi a menţionat că va fi greu ca Rapid să se lupte pentru titlu.

„Nu ne mulţumeşte scorul, normal, pentru că am jucat în faţa suporterilor şi trebuia să câştigăm şi să îi facem fericiţi. Dar chiar şi aşa echipa are putere, am revenit în minutele de prelungiri şi era chiar şi să câştigăm. E greu să lupte pentru titlu Rapid. Poate, cine ştie, să marcheze aşa, non-stop, din faze fixe. Dar e greu de crezut. Este totuşi o echipă care se bate pentru fiecare minge, a crescut în joc şi poate câştiga multe meciuri. Dar e diferenţa prea mare de puncte… au 5 faţă de noi şi 6 faţă de CFR. Deci e greu pentru Rapid”, a precizat Florin Tănase.

FCSB şi Rapid Bucureşti au terminat la egalitate, 3-3 (1-1), duminică seara, pe Arena Naţională din Capitală, într-un derby spectaculos desfăşurat în prima etapă a fazei play-off a Superligii de fotbal.

Daniel Bîrligea (29), Juri Cisotti (55) şi Florin Tănase (90+3) au înscris pentru FCSB, în timp ce golurile echipei Rapid au fost reuşite de Denis Ciobotariu (40, 83) şi Alexandru Dobre (70).

FCSB a ajuns la 15 meciuri fără înfrângere în campionat, 9 victorii şi 6 egaluri. Rapid are două egaluri şi un eşec în ultimele trei etape.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Liga Campionilor: Haaland se vede „departe” de Messi şi Cristiano Ronaldo

Prolificul marcator Erling Haaland s-a considerat "departe" de nivelul atins de legendele vii Lionel Messi şi Cristiano Ronaldo,...

Paolo Dybala (AS Roma) va lipsi o lună din cauza unei accidentări

Paulo Dybala, jucătorul lui AS Roma, va fi indisponibil timp de o lună, după ce a suferit o...

Kevin De Bruyne a anunţat că a început recuperarea după operaţia la coapsa dreaptă

Kevin De Bruyne a confirmat luni pe reţelele de socializare că a început recuperarea după operaţia la bicepsul...

Preşedintele FIFA salută prezenţa femeilor la un meci din Iran

Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a salutat prezenţa femeilor şi fetelor la un meci de fotbal din Cupa Hazfi,...