Flacăra Festivalului Olimpic al Tineretului European de la Friuli-Venezia-Giulia a fost aprinsă

Data:

Flacăra ediţiei de iarnă a Festivalului Olimpic al Tineretului European, care are loc în Italia, la Friuli-Venezia-Giulia, a fost aprinsă la Trieste, anunţă Comitetul Olimpic şi Sportiv Român pe pagina de Facebook, potrivit Agerpres.

Flacăra Păcii va lumina timp de o săptămână cea de-a XVI-a ediţie a Festivalului Olimpic al Tineretului European în în Piazza Unita d’Italia

Peste 1.300 de sportivi din 47 de ţări care se vor întrece la 14 sporturi şi discipline sportive au sosit cu autocarele puse la dispoziţie de organizatori din toate cele 12 baze sportive aflate la distanţe de peste două ore distanţă de locul festivităţii.

Purtătorii de drapel Elisabeta Duicu (biatlon) şi Mircea Jipescu (sărituri cu schiurile) s-au aflat în fruntea delegaţiei României care a defilat în aplauzele celor prezenţi.

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român Mihai Covaliu, Viorel Axenie, unul dintre consulii Consulatului General Trieste, Alexandru Pădure, secretarul general al Federaţiei Române Haltere, numeroşi părinţi ai sportivilor care vor intra în competiţie, dar şi o mulţime de concetăţeni care locuiesc în regiunea care va găzdui Festivalul, au înfruntat frigul pătrunzător şi au încurajat delegaţia tricoloră, notează sursa amintită.

La competiţia rezervată sportivilor cu vârste între 14 şi 18 ani, care prefaţează organizarea Jocurilor Olimpice de iarnă în 2026, la Milano şi Cortina d’Ampezzo, România va fi reprezentată de 18 sportivi, la 8 dintre cele 14 discipline de concurs ale FOTE.

Delegaţia României este condusă de Dragoş Tătaru, şef de misiune. Din staff mai fac parte Liliana Dorneanu, adjunct şef de misiune zona Tarvisio, Ciprian Gheorghe, adjunct şef de misiune zona Carnia, Puiu Gaspar, oficial de echipă Federaţia Română de Schi şi Biatlon, medicii Dan Tănase şi Diana Torje.

România nu a mai câştigat o medalie la FOTE de iarnă din 2013, când organiza competiţia la Braşov şi avea un bilanţ de o medalie de aur şi două de argint.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă(Rapid) – Oţelul are a patra apărare din Superligă, e important să fim eficienţi în faţa porţii

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Oţelul Galaţi,...

Administraţia Trump cere verificarea activităţii pe reţelele de socializare pentru străinii care vin la CM 2026

Administraţia Donald Trump a avansat o nouă propunere pentru turiştii care vin la Cupa Mondială, fiind necesar ca...

UEFA nu intenţionează să schimbe statutul Rusiei, în ciuda recomandării CIO

Figuri de marcă din fotbalul european consideră că nu va fi posibilă reacceptarea Rusiei în competiţiile internaţionale, chiar...

Wayne Rooney dezvăluie ca a primit ameninţări cu moartea dupa ce a semnat cu Manchester United

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney, legenda echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a primit ameninţări...