FIFA le cere fanilor să nu se mai îmbrace în costume de cruciaţi la Cupa Mondială din Qatar

Data:

Federaţia internaţională de fotbal (FIFA) le cere suporterilor să nu se mai îmbrace în costume de cruciaţi la meciurile Cupei Mondiale din Qatar, pentru că acestea ar putea fi considerate „ofensatoare la adresa musulmanilor”, informează presa britanică, citat de agenţia DPA și Agerpres.

Într-un videoclip distribuit pe Twitter pot fi văzuţi doi fani îmbrăcaţi în costume de cruciaţi, cărora le este interzisă aparent intrarea pe un stadion din Qatar, de către personalul de securitate, înaintea meciului dintre Anglia şi Iran (6-2), disputat luni. Cei doi suporteri purtau zale şi coifuri, fiind dotaţi cu săbii şi scuturi de plastic, iar pe costumele lor era imprimată crucea Sfântului Gheorghe.

Recomandarea FIFA este adresată în mod special suporterilor selecţionatelor Angliei şi Ţării Galilor, care urmează să înfrunte vineri echipele Statelor Unite, respectiv Iranului.

Grupul antidiscriminare „Kick It Out” i-a sfătuit de asemenea pe fani să nu poarte astfel de costume, reprezentând cavaleri sau cruciaţi, care amintesc de războaiele religioase purtate de creştini împotriva musulmanilor, în perioada Evului Mediu.

O purtătoare de cuvânt a grupului a declarat „Dorim să-i avertizăm pe fanii care asistă la meciurile Cupei Mondiale FIFA că anumite ţinute, cum ar fi costume reprezentând cavaleri sau cruciaţi, pot să nu fie binevenite în Qatar şi în alte ţări islamice. Avizul de călătorie al Ministerului de Externe, emis înainte de turneu, precizează că fanii ar trebui să se familiarizeze cu obiceiurile locale, iar noi îi încurajăm pe fani să adopte această abordare”.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Alcaraz speră în continuare să facă pereche la dublu cu Nadal, la Jocurile Olimpice de la Paris

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz a declarat, după calificarea sa în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000...

Fotbal: Nike şi-a prelungit parteneriatul cu nationala Franţei până în 2034

Federaţia franceză de fotbal (FFF) şi Nike au anunţat marţi reînnoirea parteneriatului lor, început în 2011, acesta fiind...

F1: Inginerul britanic Adrian Newey pleacă de la Red Bull, a anunţat echipa austriacă

Inginerul britanic Adrian Newey, considerat un adevărat "guru al aerodinamicii", va părăsit la începutul anului 2025 echipa de...

Fotbal: Harry Kane l-a egalat pe Mbappe în fruntea clasamentului golgheterilor Ligii Campionilor

Internaţionalul englez Harry Kane, atacantul echipei Bayern Munchen, a marcat al optulea său gol în actuala ediţie a...