FIFA a respins plângerea depusă de Franţa pentru modificarea rezultatului meciului cu Tunisia

Data:

FIFA a anunţat luni că a respins plângerea depusă joi de Federaţia franceză de fotbal (FFF) pentru modificarea rezultatului meciului pe care „les Bleus” l-au pierdut împotriva Tunisiei (0-1) la Cupa Mondială 2022, ca urmare a anulării, după fluierul final, a unui gol marcat de Antoine Griezmann, informează AFP, citată de Agerpres.

„Comisia de disciplină a FIFA a respins plângerea depusă de Federaţia franceză de fotbal în legătură cu meciul de la Cupa Mondială Tunisia – Franţa, disputat pe 30 noiembrie”, a indicat organismul într-un scurt comunicat, fără a dezvălui motivele acestei respingeri.

Selecţionata Franţei, învinsă miercuri în acest meci fără mare miză, pe stadionul Education City din Doha, şi-a exprimat dubiile cu privire la utilizarea asistenţei video în arbitraj (VAR) pentru anularea golului înscris de Griezmann în minutul 90+8.

În plângerea sa adresată FIFA, Franţa a precizat că VAR-ul a fost folosit „după reluarea jocului şi după încheierea meciului”, ceea ce este contrar protocolului de utilizare a acestei tehnologii, după cum a explicat o sursă federală.

O modificare ipotetică a rezultatului final nu ar fi schimbat ierarhia Grupei D: Tunisia era eliminată în ambele cazuri, iar Franţa ar fi înfruntat în orice variantă Polonia, duminică, în optimile de finală. Franţa a învins Polonia (3-1) şi s-a calificat în sferturi, unde va întâlni sâmbătă Anglia.

Pe de altă parte, FFF se poate considera prejudiciată în ceea ce priveşte clasamentul mondial FIFA: înfrângerea împotriva Tunisiei va face ca „les Bleus” să piardă în jur de 38 de puncte, ceea ce va face ca Franţa să fie ameninţată de Anglia, aflată pe locul al cincilea în clasament înaintea Cupei Mondiale.

O remiză ar fi mai avantajoasă pentru acest clasament, folosit în vederea desemnării capilor de serie la mai multe competiţii internaţionale.

În ceea ce priveşte recompensele financiare, impactul unei înfrângeri este nul pentru FFF. Calificarea în optimile de finală aduce 13 milioane de euro, indiferent de clasament şi de numărul de victorii, conform baremului FIFA.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Dani Olmo (FC Barcelona) este incert pentru El Clasico

Mijlocaşul ofensiv al lui FC Barcelona, Dani Olmo, care a părăsit vineri cantonamentul naţionalei Spaniei, a suferit o...

Ciclism: Adam Yates, învingător în cursa italiană Trofeo Tessile & Moda

Ciclistul britanic Adam Yates s-a impus duminică în ediţia a 48-a a cursei italiene Trofeo Tessile & Moda,...

Moto: Campionul mondial Marc Marquez, operat cu succes la omoplatul drept

Pilotul spaniol Marc Marquez, virtual campion mondial pentru a şaptea oară la MotoGP, a fost supus cu succes...

Ferran Torres va părăsi cantonamentul echipei Spaniei din cauza unei jene musculare

Atacantul Ferran Torres (FC Barcelona) va părăsi cantonamentul echipei de fotbal a Spaniei din cauza unei jene musculare...