Secretarul general al Federaţiei Română de Atletism, Inocenţiu Voinea, a declarat, cu prilejul unei conferinţe de presă înaintea plecării delegaţiei României la Campionatele Balcanice de seniori de la Volos (26-27 iulie), cu autocarul, că pentru a funcţiona normal până la sfârşitul anului ar fi nevoie de un milion de euro.
FRA a primit în acest an un buget de 2,8 milioane de lei şi acesta a fost deja consumat în totalitate, ceea ce a determinat trimiterea delegaţiei la Balcaniadă cu autocarul, iar participarea şi organizarea unor competiţii devine tot mai incertă.
”Avem nevoie de un milion de euro, care înseamnă o nimica toată, care înseamnă o treime din ce a fost în anii trecuţi”, a spus Inocenţiu Voinea.
Preşedinta FRA, Constantina Diţă, le-a urat mult succes sportivilor români la Volos şi speră că se vor întoarce, ca de obicei, cu rezultate foarte bune: ”Noi aici la federaţie le urăm multă baftă sportivilor noştri şi să ne bucure aşa cum ştiu ei, pentru că totdeauna atletismul a adus rezultate României. Şi să nu uităm că atletismul este numărul unul ca sport la Jocurile Olimpice şi noi ne dorim ca atletismul să revină acolo unde a fost. S-a şi văzut în ultimele luni, am avut medalii la Europenele de tineret, am venit acasă cu două medalii de aur. Sperăm ca şi de la Balcaniadă să aducem cât mai multe medalii. Şi prin această conferinţă dorim să le spunem tuturor că sportul are nevoie de susţinere, de infrastructură, pentru că fără susţinere nu putem să facem sport de performanţă. Dacă nu avem susţinere, facem sport de masă.”
Diţă a vorbit şi despre Mondialele de la Tokyo din septembrie, cea mai importantă competiţie a anului: ”Noi estimăm să calificăm în jur de 14 sportivi la Tokyo. Avem câţiva cu barem, pe Dringo la 400 m şi Andrea Miklos la 400 m, restul sunt în World Ranking. Aşteptăm să urce cât mai mulţi în World Ranking pe poziţii foarte bune şi să se califice cât mai mulţi. Noi ne dorim acest lucru pentru că după Campionatele Mondiale, cum am zis, sportivii pot să intre în lotul olimpic pentru Jocurile Olimpice din 2018”.
Voinea a adăugat că se fac mari eforturi pentru a atrage fonduri private, dar este nevoie de timp: ”Ne-am întâlnit chiar ieri cu un reprezentant de vârf al unei companii. Sigur că asta am discutat, cum să împachetăm performanţa sportivilor noştri. De asemenea, tot ieri, cu reprezentantul pe zona de marketing al unui mare investitor imobiliar. Facem lucrurile astea, dar nu sunt un întrerupător de bec pe care să-l apeşi şi să se întâmple a doua zi. Pentru asta lucrăm de când am venit în federaţie, să facem o imagine pozitivă şi să facem un pachet ofertant pentru cei care ar putea să ni se alăture. Pentru că trebuie să existe un ‘endorsement’. Cine îţi dă bani trebuie înapoi să aibă ceva… Vânzări mai bune, o imagine mai bună. Şi asta este ceea ce încercăm noi să oferim. Ştim că aşa pot veni banii din privat, asta este reţeta, o cunoaştem şi încercăm să o facem.”
Bianca Ghelber, campioană europeană la ciocan în 2022, a spus că problemele financiare îi afectează pe sportivi, dar trebuie să se adapteze la condiţiile actuale: ”Afectează pe toată lumea, vă daţi seama. Cu cât sunt mai mulţi bani, cu atât totul merge conform planul, să zic aşa. Dar mergem înainte, nu avem ce face. Trebuie să ne adaptăm în funcţie de situaţie. La Balcaniadă mi-am propus să aduc aurul acasă. În ceea ce priveşte Mondialele, merg tot optimistă şi pozitivă. O medalie ar însemna ce e mai frumos pentru un sportiv. Dar vedem cum va fi acolo. Dacă avem încredere în noi şi suntem sănătoşi, zic că va fi bine”.
AGERPRES