Federația Germană de Fotbal permite cluburilor să semneze cu jucători din Rusia și Ucraina

Data:

Federaţia germană de fotbal (DFB) va permite cluburilor să semneze înţelegeri cu jucătorii eliberaţi de contracte ce provin din campionatele Rusiei şi Ucrainei, însă aceştia nu vor putea juca în acest sezon în meciurile oficiale, scrie DPA, citată de Agerpres.

Astfel, potrivit unui comunicat al DFB, jucătorii care vor semna contracte cu formaţiile germane din Bundesliga sau din diviziile inferioare vor putea să se antreneze cu noile lor echipe, să joace în partide amicale, dar nu în meciuri oficiale din campionate, din Cupă sau în eventuale partide din play-off-ul pentru promovare/retrogradare.

Aşa cum s-a anunţat, fotbaliştii din Ucraina pot fi înregistraţi şi în afara ferestrei de transferuri, conform unui amendament la Regulamentul privind statutul şi transferul jucătorilor (RSTP), a anunţat miercuri Federaţia internaţională de fotbal (FIFA).

FIFA a precizat că acest amendament este temporar şi are ca scop ajutarea cluburilor şi jucătorilor din Ucraina care au fost afectaţi de invazia Rusiei în această ţară.

”Jucătorilor ucraineni li se poate permite să se înregistreze alt club chiar dacă acea perioadă de înscriere este închisă la federaţia clubului în la care intenţionează să fie înregistrat. FIFA va continua să monitorizeze situaţia din Ucraina îndeaproape pentru a se asigura că viitoarele evoluţii vor fi cuprinse în cadrul său de reglementare”, se arăta în comunicatul FIFA.

Conform acestui amendament al FIFA, cluburile vor putea transfera maximum doi jucători din Ucraina.

La începutul lunii martie, FIFA a anunţat că va deschide o fereastră specială de transfer pentru jucătorii străini din Ucraina, măsura calificată de FIFPro, sindicatul internaţional al jucătorilor, ca fiind o măsură temporară şi ”timidă”.

La 24 februarie, preşedintele rus Vladimir Putin a lansat ceea ce el a numit „o operaţiune militară specială” în Ucraina cu scopul de a „demilitariza şi denazifica” ţara vecină, campanie condamnată de comunitatea internaţională şi care a provocat până acum exodul a peste 3 milioane de refugiaţi.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luka Modric se va alătura în august lui AC Milan

Fotbalistul croat Luka Modric, al cărui transfer la AC Milan a fost anunţat la sfârşitul lunii iunie, se...

Federer s-a întors la Wimbledon pentru a asista la meciurile lui Sinner, Andreeva şi Djokovic

Tenismanul elveţian Roger Federer s-a întors la Wimbledon pentru al treilea an consecutiv de la retragerea sa şi...

Real Madrid a solicitat amânarea meciului său din prima etapă a campionatului Spaniei

Clubul Real Madrid a solicitat oficial Ligii spaniole de fotbal amânarea primului său meci din sezonul 2025-2026 al...

Mihai Covaliu: Bani pentru sport sunt, important e ca oamenii din birouri să fie bine pregătiţi

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, luni, că bani pentru sport există, însă...