FCSB, la un pas să piardă duelul cu FC Hermannstadt

Data:

FCSB a terminat la egalitate cu FC Hermannstadt, 2-2 (1-1), pe Arena Naţională din Bucureşti, într-un meci din etapa a şaptea a Superligii, potrivit Agerpres.

Sibienii au condus de două ori, însă FCSB a reuşit să egaleze de fiecare dată, salvând in extremis un punct.

FC Hermannstadt a deschis scorul prin Mihai Butean (21), cu un şut frumos din marginea careului, după o minge aşezată de Daniel Paraschiv. FCSB a egalat prin fundaşul camerunez Joyskim Dawa (34), cu un şut din întoarcere de la 16 metri.

Echipa antrenată de Marius Măldărăşanu a trecut din nou în avantaj în repriza secundă, prin Daniel Paraschiv (65), care a marcat cu capul, după un corner executat de Petrişor Petrescu.

Francezul Edjouma a închis tabela (90+2), după o minge centrată de Dawa.

După fluierul de start al partidei, jucătorii de la FC Hermannstadt au avut o acţiune de protest pentru neplata salariilor, rămânând nemişcaţi timp de 30 de secunde, perioadă în care fotbaliştii de la FCSB au pasat între ei.

Nou-promovata FC Hermannstadt rămâne neînvinsă în acest sezon.

FCSB are o singură victorie în acest sezon şi trei egaluri în cele patru meciuri jucate acasă.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fotbal: CSA Steaua anunţă că palmaresul din perioada 1947-1998 îi aparţine

Clubul Sportiv al Armatei Steaua a anunţat că palmaresul echipei de fotbal Steaua din perioada 1947-1998, pe care...

Elisabeta Lipă: Generaţia de Aur trebuie să fie un model pentru actuala echipă naţională

Generaţia de Aur a fotbalului românesc ar trebui să fie un exemplu pentru actuala echipă naţională, a declarat,...

Fotbal: Victorie pentru FC Botoşani în prima manşă a barajului pentru Superligă

FC Botoşani a obţinut o victorie dramatică, 1-0 (0-0) cu CS Mioveni, vineri seara, pe teren propriu, în...

Baschet masculin: CSO Voluntari a câştigat medaliile de bronz în Liga Naţională

CSO Voluntari a câştigat medaliile de bronz în Liga Naţională de baschet masculin, după ce a învins-o pe...