FCSB, învinsă de Universitatea Cluj cu 2-1, în Superligă

Data:

Universitatea Cluj a învins-o pe FCSB cu scorul de 2-1 (2-0), pe teren propriu, în ultimul meci din etapa a 16-a a Superligii, potrivit Agerpres.

Universitatea a punctat de două ori în prima repriză, prin senegalezul Mamadou Thiam (32), după o minge pierdută de Adrian Şut, şi prin Ioan Filip (40), după un balon respins greşit de francezul Malcom Edjouma.

Clujenii au avut şi o bară în prima repriză, prin Thiam (45+1).

FCSB nu a reuşit să îşi creeze nicio ocazie clară timp de o oră de joc, dar a făcut acest lucru după ce ”U” a rămas în inferioritate numerică, după eliminarea mijlocaşului brazilian Romario Pires (57), pentru o intrare dură la Andrea Compagno.

Portarul gazdelor, Andrei Gorcea, a avut intervenţii providenţiale la mingile trimise de Compagno (62), Valentin Miculescu (71, 77) şi Octavian Popescu (89), dar nu a mai avut ce face la şutul lui Andrei Cordea (86), care a marcat singurul gol al vicecampioanei.

Universitatea mai putea înscrie în ultimul minut (90+4), dar Lorand Fulop a ratat incredibil de două ori singur cu portarul.

FCSB venea după patru victorii consecutive.

Universitatea pierduse precedentele două partide, cu Farul şi CFR Cluj.

În tur, scorul a fost egal, 1-1.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Garda de Coastă italiană a escortat flacăra olimpică prin strâmtoarea Messina

Garda de Coastă italiană, cu ambarcaţiuni şi resurse aeriene, a escortat miercuri velierul Belem care transportă flacăra olimpică...

Tenis: Alcaraz, out de la Madrid

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, numărul 3 mondial şi deţinătorul trofeului, a fost eliminat în sferturile de finală ale...

Tenis: Sinner s-a retras din turneul de la Madrid

Tenismanul italian Jannik Sinner, numărul 2 mondial, a fost nevoit să se retragă din turneul ATP Masters 1.000...

Hochei pe gheaţă: România, victorie cu Ungaria la Campionatul Mondial

Selecţionata României a învins echipa Ungariei cu scorul de 2-1 (0-0, 0-0, 2-1), miercuri, la Campionatul Mondial de...