FCSB a remizat cu Anderlecht, la Bruxelles, în Europa Conference League

Data:

FCSB a reuşit un rezultat de egalitate în Europa Conference League, 2-2 cu echipa belgiană Anderlecht, pe Anderlecht Stadium din Bruxelles, în penultimul său meci din Grupa B, potrivit Agerpres.

După 0-0 la Bucureşti, FCSB nu mai are şanse să meargă mai departe, dar părăseşte competiţia cu un rezultat de palmares în faţa unei echipe belgiene în criză.

Anderlecht a condus de două ori, prin golurile marcate de Yari Verschaeren (38) şi Jan Vertonghen (74), dar vicecampioana României a revenit de fiecare dată şi a egalat, prin Andrea Compagno (60), respectiv Joyskim Dawa (82).

Primele ocazii ale partidei au venit în min. 10, când Edjoumaa reluat cu capul din 7 metri, puţin peste poartă, iar apoi Amuzu a tras la colţul scurt, dar Târnovanu a respins.

După o perioadă bună a echipei lui Nicolae Dică, Anderlecht a fost aproape de gol, însă reluarea lui Fabio Silva din 6 metri a fost blocată de Dawa, în faţa unui Târnovanu ieşit neinspirat dintre buturi (26).

FCSB a avut câteva acţiuni ofensive notabile, dar Miculescu a trimis cu capul peste poartă (33), iar şutul lui Octavian Popescu a fost prins în doi timpi de portarul van Crombrugge (37).

Anderlecht a marcat prima, în min. 38, când Murillo a scăpat de Octavian Popescu şi a centrat în mijlocul careului, de unde micuţul Verschaeren, nesupravegheat, a reluat în plasă.

Târnovanu (43) a salvat golul la reluarea tehnică a lui Fabio Silva, dar FCSB putea egala pe finalul primei repriză. Radunovic a şutat puternic din lovitură liberă de la 17 m (45+1), dar portarul a respins. Apoi, Dumiter (45+2) a tras pe lângă, din unghi.

Anderlecht, la primul meci sub comanda interimarului Robin Veldman, a controlat mai bine jocul după pauză, iar Verschaeren a şutat din marginea careului, însă Târnovanu a prins (58).

FCSB a restabilit egalitatea în min. 60, când Compagno a marcat cu capul din centrarea lui Radunovic.

Gazdele au revenit în atac şi Vertonghen a ratat o mare ocazie (67), reluând cu capul din 7 metri, pe lângă, deşi era complet liber. Târnovanu (74) a salvat golul în faţa lui Amuzu, dar un minut mai târziu s-a recunoscut învins de Vertonghen, care a reluat cu capul de lângă Dawa, la un corner executat de Verschaeren.

Dawa şi-a răscumpărat greşeala în min. 82, Dawa reluând în plasă mingea respinsă de portar la devierea lui Oaidă, în urma unui corner bătut de Coman.

”Mauves” au mai avut o ocazie până la final, dar şutul lui Duranville (85), la colţul scurt, a fost respins de Târnovanu.

Anderlecht, care păstrează şanse de a merge mai departe, a încheiat meciul în zece oameni, panamezul Murillo primind al doilea cartonaş galben (90+4), pentru o lovitură cu cotul aplicată lui Dulca.

FCSB va încheia campania la Bucureşti, cu West Ham United, pe 3 noiembrie.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: David Sanchez, director tehnic executiv al echipei Alpine

Francezul David Sanchez a fost numit director tehnic executiv al echipei de Formula 1 Alpine, o poziţie nou...

Fotbal: Sturm Graz a câştigat Cupa Austriei

Echipa de fotbal Sturm Graz a câştigat pentru a şaptea oară în istoria sa şi pentru al doilea...

Fotbal: Germania şi-a asigurat un loc suplimentar în sezonul viitor al Ligii Campionilor

Graţie victoriei obţinute miercuri de Borussia Dortmund împotriva lui PSG (1-0) în manşa întâi a semifinalelor Ligii Campionilor, Germania...

Garda de Coastă italiană a escortat flacăra olimpică prin strâmtoarea Messina

Garda de Coastă italiană, cu ambarcaţiuni şi resurse aeriene, a escortat miercuri velierul Belem care transportă flacăra olimpică...