F1 poate interzice ca piloţii să poarte bijuterii în timpul curselor, dar FIA ar putea „ameliora” reglementarea

Data:

Formula 1 poate interzice piloţilor să mai poarte bijuterii în timpul curselor, dar Federaţia internaţională de automobilism (FIA) ar putea decide „îndulcirea” aplicării acestei reglementări, a declarat Alex Wurz, preşedintele Asociaţiei piloţilor din Marele Premii (GPDA), scrie Reuters, potrivit Agerpres.

Lewis Hamilton (37 de ani), pilotul lui Mercedes, ar putea fi exclus de la Marele Premiu din Monaco, de pe 29 mai, dacă nu îşi va scoate toate piercingurile. Potrivit The Sun, pilotul britanic a primit păsuire pentru două curse, cea de la Miami, de pe 8 mai, şi cea din Barcelona, de pe 22 mai. Conform noilor reguli din Formula 1, piloţii nu au voie să poarte bijuterii în monoposturi, în timpul curselor.

Hamilton a afirmat că nu poate renunţa la piercing-uri şi oricum nici nu vrea să o facă.

„Aceasta este o regulă pentru motive corecte, de securitate, dar mi-ar fi plăcut o abordare puţin diferită în ceea ce priveşte transmiterea mesajului. Nu vreau să se ajungă ca în fotbal, la un abuz verbal. De aceea trebuie să lucrăm împreună cu FIA la acest aspect”, a spus Wurz.

Hamilton a apărut la conferinţa de presă premergătoare cursei din Miami purtând numeroase bijuterii, ca protest împotriva conducerii Formula 1, care a interzis piloţilor purtarea accesoriilor în maşini, în timpul curselor.

Septuplul campion mondial de Formula 1 declarat încă de atunci, de pe 7 mai, că nu-şi va scoate bijuteriile aşa cum stipulează regulamentul FIA, cu riscul de a rata Marele Premiu de Formula 1 de la Miami, care a avut loc pe 9 mai.

Piloţii de Formula 1 au fost atenţionaţi că nu li se permite să poarte bijuterii în timpul curselor, ceea ce l-a determinat pe Hamilton să afirme ironic că are piercinguri pe care nu le poate scoate.

Purtarea bijuteriilor sub formă de piercing sau lanţuri la gât este interzisă pe timpul competiţiei şi poate să fie controlată la start, conform regulamentului.

Decizia a fost inclusă în notele evenimentului pentru Marele Premiu al Australiei, publicate de noul director de cursă al FIA, Niels Wittich, care ocupă acest post la Albert Park după concedierea lui Michael Masi.

Regulamentul nu este unul nou, ci a fost readus în atenţie după ce mai mulţi piloţi au fost văzuţi purtând bijuterii în monoposturile lor. Mai mulţi piloţi poartă bijuterii la standuri, lucru permis însă de regulament, în special septuplul campion mondial Lewis Hamilton.

Interdicţia a fost introdusă în 2005 ca o măsură de siguranţă, pentru a reduce riscurile pentru piloţi atunci când trebuie să iasă din cockpit.

Conform site-ului specializat Motorsport.com, pilotul ar fi acceptat pentru acest weekend să-şi scoată toate bijuteriile pe care le poate scoate şi a primit o derogare până la Grand Prix-ul Monaco de la finele lunii mai pentru a se conforma regulamentului.

„Cred că am făcut progrese foarte mari ca sport. Acesta este un lucru atât de mic. Sunt în acest sport de 16 ani şi port bijuterii încă de atunci. În maşină port doar cerceii şi inelul de la nas, pe care nici măcar nu mi-l pot scoate. Dacă nu mă lasă să concurez, atunci aşa să fie”, declara Hamilton.

Britanicul a participat totuşi la MP de la Miami unde a terminat pe locul 6.

În weekend-ul care urmează va avea loc MP de Formula 1 al Spaniei pe Circuit de Barcelona – Catalunya.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Handbal masculin: CSM Constanţa şi-a asigurat medaliile de argint

CSM Constanţa şi-a asigurat medaliile de argint în Liga Naţională de handbal masculin, după ce a învins-o pe...

Canotaj: Bronz pentru România la Europene, în proba de 8+1 masculin

Echipajul de 8+1 masculin al României a cucerit medaliile de bronz, sâmbătă, la Campionatele Europene de canotaj de...

Tenis: Tsitsipas, out din primul tur la Madrid

Jucătorul grec de tenis Stefanos Tsitsipas, nr.7 mondial, câştigător al titlului la Monte Carlo şi finalist la Barcelona,...

Tenis: Jannik Sinner a debutat cu dreptul la Madrid

Jucătorul italian de tenis Jannik Sinner, principalul favorit, a debutat cu o victorie la turneul ATP Masters 1.000...