F1: Norris (McLaren) admite că s-a făcut de râs după ciocnirea cu colegul său Piastri

Data:

Pilotul britanic Lando Norris (McLaren) a declarat că regretă ciocnirea cu coechipierul său australian Oscar Piastri, la Marele Premiu al Canadei de duminică, şi admite că s-a făcut de râs, scrie DPA.

Britanicul George Russell (Mercedes) a reuşit o performanţă strălucită pe circuitul ”Gilles Villeneuve” din Montreal, unde a câştigat cursa după ce a plecat din pole position şi a obţinut prima sa victorie a sezonului, în faţa rivalului său de la Red Bull, Max Verstappen. Italianul Kimi Antonelli (Mercedes) a terminat pe locul trei şi a obţinut primul său podium în Formula 1.

Dar a zecea etapă a sezonului 2025 de la Montreal va fi amintită şi pentru duelul fratricid dintre Norris şi Piastri, încheiat cu abandonul britanicului, cu tot mai puţine şanse în lupa pentru titlul mondial.

Cu trei tururi înainte de final, Norris a forţat o depăşire a lui Piastri, într-un viraj strâns, în timp ce se duelau pentru locul patru. Norris a atins spatele maşinii australianului şi apoi a acroşat parapetul pe linia dreaptă a boxelor, fiind nevoit să abandoneze, în timp ce australianul a reuşit să încheie cursa şi să ocupe locul al patrulea.

”Da, îmi pare rău. E vina mea. Numai vina mea. Ghinion. Îmi pare rău. O prostie din partea mea”, a spus Norris în comunicarea radio după incident.

Oscar Piastri se menţine lider în clasamentul piloţilor, cu 198 puncte, fiind urmat de Lando Norris (Marea Britanie) – 176 şi Max Verstappen (Olanda) – 155.

”Regula numărul unu este să nu intri în contact cu coechipierul tău şi asta am făcut”, a spus Norris după cursă. ”McLaren este familia mea şi concurez pentru ei în fiecare weekend şi încerc să mă descurc bine pentru ei pe pistă şi în afara ei. Aşa că, atunci când îi dezamăgesc în halul ăsta şi mă fac de râs cum am făcut astăzi, am multe regrete. Nu sunt mândru de mine, mă simt prost, aşa că îmi cer scuze tuturor. Bineînţeles, el (Oscar) nu va fi fericit cu ce s-a întâmplat. Nici eu nu aş fi dacă ar fi fost invers, aşa că îi datorez scuze pentru un astfel de risc. A concurat corect cu mine până în acel moment. Deci, Oscar nu a făcut nimic greşit aici, doar eu. Am dezamăgit echipa şi asta va rămâne cu mine pentru puţină vreme. Ne vom întoarce la fabrică şi sunt sigur că nu va fi un moment frumos pentru mine din cauza a ceea ce s-a întâmplat astăzi”, a adăugat britanicul.

Piastri a acceptat scuzele coechipierului său, care au disipat parţial tensiunea din echipă: ”Lando mi-a cerut scuze şi asta spune multe. Este un tip foarte bun şi este în caracterul şi personalitatea lui să spună ce gândeşte, chiar dacă asta este în detrimentul lui. Este bine pentru echipă de acum înainte că putem avea aceste conversaţii şi să concurăm aşa şi să avem lucruri care să nu meargă aşa cum ne dorim şi să trecem peste ele. Dacă am fost prea agresivi la intrarea într-un viraj şi am greşit în mod clar, atunci asta e una, dar a fost un incident nefericit pe o linie dreaptă şi nu va schimba nimic şi aşa ar trebui să fie, pentru că amândoi luptăm pentru campionatul mondial.”

Următoarea cursă este prevăzută în Europa, în Austria, pe data de 29 iunie, la Red Bull Ring.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Marele Premiu al Azerbaidjanului – Lando Norris a dominat prima sesiune de antrenamente cronometrate

Pilotul britanic Lando Norris (McLaren) a stabilit cel mai bun timp al primei sesiuni de antrenamente libere cronometrate...

Mirel Rădoi (Universitatea Craiova) – Faptul că suntem pe primul loc e o motivaţie în plus pentru adversari

Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Mirel Rădoi, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută înaintea partidei...

Jaqueline Cristian, învinsă în sferturile probei de dublu la Seul (WTA)

Perechea româno-taiwaneză Jaqueline Cristian/Su-Wei Hsieh a fost învinsă de cehoaicele Barbora Krejcikova/Katerina Siniakova cu 6-4, 7-6 (7/3), vineri,...

Liverpool are unele vulnerabilităţi, a spus David Moyes, antrenorul lui Everton

Antrenorul echipei engleze de fotbal Everton, David Moyes, a declarat că meciurile împotriva lui Liverpool au fost întotdeauna...