F1 – Marele Premiu al Mexicului va genera beneficii economice de peste 978 de milioane de dolari

Data:

Marele Premiu de Formula 1 al Mexicului, care a avut loc duminică, va genera beneficii economice de peste 978 de milioane de dolari pentru capitala Mexicului, a anunţat ministrul Turismului din această ţară, Josefina Rodriguez, citată de EFE.

Reprezentanta guvernului mexican a precizat, într-un comunicat dat publicităţii, că beneficiile economice aşteptate de la evenimentul automobilistic desfăşurat în perioada 25-27 octombrie, pe circuitul Hermanos Rodriguez, vor fi cu 13,8 la sută mai mari decât la ediţia din 2023.

Responsabilul pentru politica turistică a ţării a precizat că de pe urma acestei competiţii automobilistice vor beneficia circa 225.000 de unităţi economice din Ciudad de Mexico, unde lucrează circa un milion de persoane.

Evenimentul, pe lângă promovarea unor sectoare din domeniul turismului şi gastronomiei, contribuie la generarea a peste 9.000 de locuri de muncă indirecte în capitala Mexicului.

Oficialul a mai precizat că în capitala Mexicului au fost prezenţi în acest weekend circa 238.000 de turişti, dintre care 55.000 de turişti străini, o cifră în creştere cu 2,8 la sută în comparaţie cu anul trecut.

Pilotul spaniol Carlos Sainz Jr (Ferrari) a câştigat Marele Premiu de Formula 1 al Mexicului, desfăşurat duminică pe Autodromo Hermanos Rodriguez din Ciudad de Mexico, trecându-şi în palmares a patra victorie din carieră în cea mai importantă competiţie rezervată sporturilor cu motor.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Nu vrem să stârnim nicio polemică în cazul lui Yamal, spune preşedintele Federaţiei spaniole

Rafael Louzan, preşedintele Federaţiei Spaniole de Fotbal (RFEF), a dat asigurări marţi că "nu vrea să intre în...

Lionel Messi a vorbit din nou despre perioada petrecută la PSG

Lionel Messi a vorbit din nou despre perioada petrecută la PSG, într-un interviu acordat ziarului spaniol Sport, atacantul...

Cupa Mondială 2026 va fi ‘cu siguranţă’ ultima din carieră pentru Cristiano Ronaldo

Atacantul portughez Cristiano Ronaldo a afirmat că următoarea Cupă Mondială de fotbal, programată anul viitor în SUA, Mexic...

Denis Drăguş – Am pierdut nemeritat cu Bosnia la Bucureşti, avem de luat o revanşă

Atacantul român Denis Drăguş a afirmat, într-un interviu difuzat pe canalul de YouTube al FRF, că naţionala României...