Sergio Busquets va agăţa ghetele în cui la finalul acestui sezon (presă)

Data:

Mijlocaşul spaniol Sergio Busquets, fostul jucător al echipei FC Barcelona, care evoluează în prezent la Inter Miami, alături de argentinianul Lionel Messi, va spune adio fotbalului la sfârşitul acestui sezon, informează mass-media spaniolă.

Potrivit postului de radio Cadena Cope, Busquets a luat deja decizia să agaţe ghetele în cui şi va face marele anunţ printr-un mesaj video, aşa cum a procedat şi când s-a despărţit de Barca.

Fotbalistul spaniol, în vârstă de 37 de ani, se va retrage din fotbalul profesionist la sfârşitul actualei ediţii a Ligii profesioniste nord-americane (MLS), în noiembrie sau decembrie, în funcţie de rezultatele pe care Inter Miami le va înregistra în play-off.

Sergio Busquets este unul dintre cei mai titraţi jucători din fotbalul mondial. El a cucerit 32 de trofee alături de FC Barcelona, inclusiv trei Ligi ale Campionilor şi nouă titluri de campion al Spaniei, fiind totodată campion mondial (2010) şi campion european (2012) cu naţionala Spaniei, în care a adunat 143 de selecţii.

După ce şi-a petrecut întreaga carieră la FC Barcelona, mijlocaşul spaniol a semnat cu Inter Miami în 2023, an în care s-a alăturat grupării din Florida şi Lionel Messi, după despărţirea acestuia de Paris Saint-Germain.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Nicolae Stanciu, la primul său gol pentru Dalian Yingbo

Mijlocaşul român Nicolae Stanciu a marcat primul său gol pentru Dalian Yingbo, care a fost învinsă Wuhan Three...

Lamine Yamal şi Eric Garcia au revenit la antrenamentele echipei FC Barcelona

Atacantul Lamine Yamal şi fundaşul Eric Garcia au revenit vineri la antrenamentul colectiv al echipei FC Barcelona, pe...

Voi face rotaţii în echipă pentru meciul cu West Ham, spune Guardiola (Manchester City)

Pep Guardiola, antrenorul lui Manchester City, a confirmat că vor exista rotaţii în echipă sâmbătă împotriva lui West...

Zeljko Kopic (Dinamo), înaintea partidei cu FC Rapid: Ne propunem să jucăm cel mai bun fotbal al nostru

Antrenorul echipei Dinamo Bucureşti, Zeljko Kopic, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că în derby-ul din deplasare...