EURO 2024: Poliţia germană investighează sloganele rasiste ale fanilor austrieci

Data:

Poliţia germană a deschis o anchetă după ce fanii austrieci ar fi strigat slogane rasiste înaintea meciului cu Turcia, disputat marţi în optimile de fotbal ale Campionatului European – EURO 2024, găzduit de Germania, scrie DPA.

În timpul unei transmisii a unui post elveţian, suporterii au fost auziţi strigând ”Străinii afară” şi ”Germania pentru germani” în centrul oraşului Leipzig pe armoniile hit-ului ”L’Amour Toujours” al lui Gigi D’Agostino. Melodia, cu o temă paşnică, este interpretată în mod regulat la meciurile naţionalei austriece.

Federaţia austriacă de fotbal a cerut iniţial ca melodia să fie cântată pe stadioane după victoriile de la EURO 2024, dar a renunţat după creşterea numărul incidentelor rasiste din Germania în ultimele săptămâni.

Incidentele au provocat indignare în Germania după ce videoclipurile au devenit virale în mediul online. Poliţia din mai multe landuri germane a lansat investigaţii sub suspiciunea de incitare la ură.

Austria a fost eliminată în optimi de Turcia (1-2), care s-a impus prin dubla fundaşului Merih Demiral (1, 59), în timp ce golul de onoare a fost reuşit de Michael Gregoritsch (66), toate după cornere.

De notat, că Austria reuşea în martie să surclaseze echipa Turciei cu scorul de 6-1.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luka Modric se va alătura în august lui AC Milan

Fotbalistul croat Luka Modric, al cărui transfer la AC Milan a fost anunţat la sfârşitul lunii iunie, se...

Federer s-a întors la Wimbledon pentru a asista la meciurile lui Sinner, Andreeva şi Djokovic

Tenismanul elveţian Roger Federer s-a întors la Wimbledon pentru al treilea an consecutiv de la retragerea sa şi...

Real Madrid a solicitat amânarea meciului său din prima etapă a campionatului Spaniei

Clubul Real Madrid a solicitat oficial Ligii spaniole de fotbal amânarea primului său meci din sezonul 2025-2026 al...

Mihai Covaliu: Bani pentru sport sunt, important e ca oamenii din birouri să fie bine pregătiţi

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, luni, că bani pentru sport există, însă...