Tenis: Caroline Garcia, eliminată la turneul WTA Elite Trophy de la Zhuhai

Data:

Jucătoarea franceză de tenis Caroline Garcia (20 WTA) a ratat calificarea în semifinalele turneului WTA Elite Trophy de la Zhuhai (China), dotat cu premii totale de 2.409.000 dolari, competiţie care reuneşte jucătoarele ce nu au reuşit calificarea la Turneul Campioanelor, după ce a pierdut cel de-al doilea meci din Grupa Camelia, 6-1, 7-6 (7/4), în faţa braziliencei Beatriz Haddad Maia (19 WTA), scrie Agerpres.

Jucătoarea sud-americană s-a impus după o oră şi 40 de minute de joc, ea având 3 aşi şi făcând trei duble greşeli, Garcia având 8 aşi şi comiţând 6 duble greşeli. Franţuzoaica a câştigat în sezonul trecut Turneul Campioanelor, dar acest an a fost mai slab pentru ea.

În Grupa Orhideea, letona Jelena Ostapenko (13 WTA) a pierdut cu 4-6, 6-1, 2-6, în faţa chinezoaicei Qinwen Zheng (18 WTA), asiatica reuşind calificarea în semifinale după ce, în primul meci, a învins-o pe croata Donna Vekic cu 6-4, 6-7 (6/8), 6-4.

Într-o altă partidă, în Grupa Trandafir, rusoaica Veronika Kudermetova (16 WTA) a învins-o în trei seturi, 6-4, 3-6, 7-5, pe compatrioata sa Liudmila Samsonova (15 WTA).

Câştigătoarele celor patru grupe se califică în semifinale, primele două care au acces în penultimul act fiind Daria Kasatkina (Rusia) şi Qinwen Zheng (China). AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luka Modric se va alătura în august lui AC Milan

Fotbalistul croat Luka Modric, al cărui transfer la AC Milan a fost anunţat la sfârşitul lunii iunie, se...

Federer s-a întors la Wimbledon pentru a asista la meciurile lui Sinner, Andreeva şi Djokovic

Tenismanul elveţian Roger Federer s-a întors la Wimbledon pentru al treilea an consecutiv de la retragerea sa şi...

Real Madrid a solicitat amânarea meciului său din prima etapă a campionatului Spaniei

Clubul Real Madrid a solicitat oficial Ligii spaniole de fotbal amânarea primului său meci din sezonul 2025-2026 al...

Mihai Covaliu: Bani pentru sport sunt, important e ca oamenii din birouri să fie bine pregătiţi

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, luni, că bani pentru sport există, însă...