Emma Răducanu „nu are idee” dacă va juca la Wimbledon după ce s-a accidentat

Data:

Britanica Emma Răducanu, campioana de la US Open, a declarat că „nu are idee” dacă va juca la Wimbledon după ce o „accidentare ciudată” a obligat-o să se retragă în meciul de marţi din primul tur al turneului WTA 250 de la Nottingham, scrie Reuters, potrivit Agerpres.

Răducanu, locul 11 mondial, s-a retras când era condusă cu 4-3 în primul set de elveţianca Viktorija Golubic, la aproape o jumătate de oră în startul partidei, ea suferind ceea ce pare să fi fost o accidentare în zona abdominală.

Jucătoarea în vârstă de 19 ani, al cărei tată este român, a devenit celebră în întreaga lume în septembrie anul trecut, când a reuşit să câştige turneul de Mare Şlem de la Flushing Meadows (US Open) venind din calificări. Ea este prima reprezentantă a Marii Britanii care a cucerit un trofeu de Grand Slam, după Virginia Wade, în 1977.

În 2021, Răducanu a atins optimile de finală Wimbledon, însă va trebui să se refacă rapid pentru a concura la ediţia din acest an, programată între 27 iunie şi 10 iulie.

„Primul meci, foarte ciudat. (…) Nu ştiu exact ce s-a întâmplat”, a spus Răducanu. „Este pe o parte a corpului meu. Se simte, nu ştiu, poate în jurul coastei sau aşa ceva”, a adăugat ea.

Întrebată dacă va putea concura la Wimbledon, Răducanu a răspuns: „Nu am idee. (…) Nu pot să-mi pun singură un diagnostic, am nevoie întâi de nişte examene.”

Răducanu a avut probleme cu condiţia fizică după succesul de la US Open, iar luna trecută a fost eliminată în turul 2 la Roland Garros.

„Evident că sunt dezamăgită şi este cu adevărat ghinion”, a afirmat Răducanu. „Vrei doar să faci o pauză, dar eu n-am avut cu adevărat una. Asta nu depinde de mine (…)”, a continuat jucătoarea.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Alcaraz speră în continuare să facă pereche la dublu cu Nadal, la Jocurile Olimpice de la Paris

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz a declarat, după calificarea sa în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000...

Fotbal: Nike şi-a prelungit parteneriatul cu nationala Franţei până în 2034

Federaţia franceză de fotbal (FFF) şi Nike au anunţat marţi reînnoirea parteneriatului lor, început în 2011, acesta fiind...

F1: Inginerul britanic Adrian Newey pleacă de la Red Bull, a anunţat echipa austriacă

Inginerul britanic Adrian Newey, considerat un adevărat "guru al aerodinamicii", va părăsit la începutul anului 2025 echipa de...

Fotbal: Harry Kane l-a egalat pe Mbappe în fruntea clasamentului golgheterilor Ligii Campionilor

Internaţionalul englez Harry Kane, atacantul echipei Bayern Munchen, a marcat al optulea său gol în actuala ediţie a...