Elias Charalambous (FCSB) a acuzat arbitrajul după egalul cu Rapid, scor 0-0

Data:

Antrenorul echipei FCSB, Elias Charalambous, a acuzat arbitrajul după derby-ul cu Rapid, scor 0-0, pe Arena Naţională, afirmând la conferinţa de presă de după partidă că fundaşul Joyskim Dawa nu ar fi meritat primul cartonaş galben.

„În primele minute ale meciului nu am intrat aşa cum am fi vrut şi Rapidul a încercat să fie mai sus, a avut câteva ocazii. Apoi am primit acel cartonaş galben, care mie mi s-a părut ciudat, pentru că arbitrul nu a văzut faza, nu se uita la Dawa. Şi nu ştiu cum a putut să îşi dea seama că merită cartonaş galben. Şi dacă el nu se uita la Dawa, nu ştiu cine a putut să-l informeze că merita galbenul. Nu este corect. Eu de obicei nu vorbesc despre arbitraj, dar acum trebuie să vorbesc. Nu sunt prost, nu este corect, mai ales în astfel de meciuri. După ce am rămas în zece oameni noi am fost echipa care am controlat jocul, noi am avut cele mai multe ocazii de gol. Băieţii au demonstrat încă un joc că nu vor să piardă. Atitudinea pe care au arătat-o a fost de a dreptul uimitoare. Încă o dată am ţinut de punct şi vom continua”, a declarat Charalambous.

Tehnicianul cipriot consideră că este greu să câştigi un derby în care adversarul are un om în plus pe teren: „În astfel de meciuri, când ai un om mai puţin decât adversarul este dificil să câştigi, dar chiar şi în aceste condiţii, noi am fost formaţia care am avut ocaziile mai mari de a înscrie”.

Charalambous consideră că după derby-ul cu Rapid este esenţial ca jucătorii săi să reuşească să se recupereze până la jocul de joi cu Olympique Lyon, din optimile de finală ale Europa League.

„Acum trebuie să ne recuperăm, pentru că avem un meci foarte important joi în Europa League. Întâlnim o echipă bună. E normal să existe oboseală când joci şi în Europa şi campionat, întotdeauna am spus că recuperarea este cea mai importantă, şi să fim concentraţi pe următorul meci. Iar acum următorul este cu Lyon, apoi cu Craiova”, a mai spus Charalambous.

FC Rapid Bucureşti şi FCSB au terminat la egalitate, 0-0, duminică seara, pe Arena Naţională din Capitală, în etapa a 29-a a Superligii de fotbal. Campioana, care a revenit pe primul loc cu acest egal, a jucat aproximativ o oră în inferioritate numerică, după ce Joyskim Dawa a primit al doilea cartonaş galben (36).

FCSB nu a mai învins-o pe Rapid din 6 noiembrie 2022 (3-1), potrivit site-ului LPF.

Rapid venea după cinci victorii consecutive pe teren propriu. Rapid e neînvinsă de cinci etape, în care are trei victorii şi două egaluri. FCSB nu a mai pierdut de 13 etape consecutive în campionat, în care a înregistrat opt victorii şi cinci egaluri.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

FCSB – Aberdeeen, în play-off-ul Europa League

FCSB va înfrunta echipa scoţiană Aberdeen FC în play-off-ul competiţiei de fotbal Europa League, după victoria reuşită în...

Mirel Rădoi (U Craiova) – La pauză jucătorii nu credeau că mai putem primi 4 goluri

Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Mirel Rădoi, a declarat, joi seara, după înfrângerea cu 4-3 cu Spartak...

Dan Petrescu (CFR Cluj) – Echipa mai bună a câştigat, s-a văzut diferenţa de valoare

Antrenorul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, a afirmat, la finalul partidei cu cu Sporting Braga, pierdută cu scorul...

Universitatea Craiova, calificată în play-off-ul Conference League, după prelungiri

Universitatea Craiova s-a calificat dramatic în play-off-ul competiţiei de fotbal Conference League, după ce a fost învinsă de...