Edward Iordănescu: „Starea de spirit e foarte proastă, am avut 3 focare diferite, de viroză, gripă şi Covid-19”

Data:

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Edward Iordănescu, a afirmat, luni, într-o conferinţă de presă, că starea de spirit în cadrul lotului este una foarte proastă, jucătorii confruntându-se cu trei focare diferite, de viroză, gripă şi Covid-19, anunță Agerpres.

El a precizat că în partida amicală cu Grecia trei jucători au evoluat fiind infectaţi cu Covid-19, iar performanţele lor sportive au fost diminuate. S-a arătat însă încrezător în ceea ce priveşte al doilea meci amical programat, marţi, cu Israel.

„Am avut trei focare diferite, viroză, gripă şi Covid-19. Starea de spirit e foarte proastă, cu menţiunea că după jocul cu Grecia aveam o teamă pentru că ştiam că mai sunt anumite probleme şi există riscul să mai apară şi alte cazuri. Mai mult, în jocul cu Grecia am avut trei jucători care au evoluat cu Covid-19. Chiar am făcut o paralelă cu cifrele lor din trecut şi au fost semnificativ mai proaste. Am venit însă aici cu alt entuziasm, încercăm să folosim testul ăsta ca să mai primim anumite răspunsuri, încercăm să recuperăm jucătorii, să dăm minute, să dăm şansă şi celor care au jucat mai puţin şi să primim şi de la ei răspunsuri. Dar, din păcate, pentru noi contextul a fost unul aproape dezastruos, nu m-aş fi aşteptat la aşa ceva şi nu m-am gândit că o să avem o asemenea situaţie. Încercăm mâine să corectăm lucrurile care nu au fost în regulă la meciul cu Grecia, încercăm să mai construim un pic pentru ce urmează. Dar eu rămân la fel de solid în gândire şi cred în potenţialul echipei naţionale şi în faptul că această generaţie are capacitatea să crească într-un timp relativ scurt”, a declarat Iordănescu.

Tehnicianul a afirmat că atentatul care a avut loc duminică seara la distanţă mică de Netanya, oraşul unde va avea loc partida cu Israel, a afectat mai mult starea de spirit.

„La ce am trăit în ultimele 10 zile, clar asta ne mai lipsea. Se creează o stare foarte proastă pentru că băieţii văd că le mai pică un coleg, am avut câte 4-5 închişi în cameră, le duceam mâncarea la uşă, au fost momente foarte grele. Eu am mai trecut prin asta de două ori, o dată la CFR şi în mandatul de la FCSB, dar ştiam că este Covid-19 şi aia e, acum nici nu ştiam care ce are. Era ca la spital, nu în cantonament. În plus, recunosc, am fost şi noi în dificultate, pentru că se schimba starea de la o oră de la alta. Nu este uşor. Acum când am ajuns şi am primit vestea asta, parcă a fost încă o situaţie care apasă mai multă presiune. Dar trebuie să ne întărim în momentele astea, trebuie să strângem rândurile, să depăşim acest obstacole, asta trebuie să ne întărească, să avem o mentalitate mai puternică şi să ne luptăm să depăşim lucrurile astea care sunt extrasportive. Poate ăsta a fost ghinionul, îmi doresc să cred că am epuizat acum toate ghinioanele şi în vara să fim semnificativ mai bine”, a mai spus Iordănescu.

Pentru partida cu Israel, selecţionerul a anunţat că media de vârstă a jucătorilor este cu puţin peste 25 de ani, fiind nevoit să aducă fotbalişti tineri în urma cazurilor de Covid-19 apărute în lot: „Suntem în faţa unui nou test. Personal aşteptam foarte mult această acţiune, chiar dacă au fost stabilite înainte ca eu să fiu numit, este un adversar competitiv. Am venit cu entuziasm, sunt momente pe care trebuie să le valorificăm, trebuie să ne testăm să vedem unde suferim. Din păcate, factorii externi au afectat starea de spirit, cât şi acţiunea propriu-zisă. Am venit cu un lot un pic modificat, pentru că de la jocul cu Grecia am pierdut şase jucători şi am apelat la doi jucător foarte tineri, la Petrila şi la Olaru, în momentul de faţă având o medie de vârstă puţin peste 25 de ani. Am venit cu emoţie, pentru că a fost această testare înaintea jocului cu Grecia, care nu era obligatorie, dar având problemele grave din cadrul lotului am preferat să punem pe primul loc siguranţă şi sănătatea jucătorilor. Din păcate, veştile au fost foarte proaste şi am venit cu emoţii pentru că în ziua deplasării am mai făcut la Bucureşti încă o testare, încă una în plus aici, pe aeroport, şi ne-am bucurat că astăzi am primit ceva veşti bune. Dintre cei patru jucători pe care mizasem la meciul cu Grecia care au avut probleme, cu viroză şi gripă, am reuşit să recuperăm doi, să vedem dacă la ora jocului vom putea avea 23 de jucători să îi putem pune pe foaie şi să putem construi un prim ‘unsprezece’ cât de competitiv se poate”.

Selecţionerul speră ca jucătorii săi să depăşească perioada nefastă şi să se concentreze pentru partida de marţi cu Israel, pe care o consideră un test important.

„În loc să ne concentrăm pe fotbal apar aceste lucruri care ne-au afectat într-o manieră în care nu trebuia să se întâmple. Da, a fost greu, dar nu vreau să cădem în capcana să ne construim alibiuri, să ne găsim scuze şi mâine la joc să fim cu capul în continuare la situaţia asta, chiar dacă a fost greu, trebuie să o lăsăm în urmă şi să avem o prestaţie care să îmi dea încredere pentru ceea ce urmează. Lucrăm în a construi o identitate, încercăm să fim foarte atenţi în selecţie, căutăm un anume profil de jucători. Trebuie să fim mai coerenţi în ceea ce facem, să lucrăm mai mult la organizarea de joc. Altceva ce nu mi-a plăcut în jocul cu Grecia a fost faptul că am simţit că nu avem puterea mentală pe care trebuie să o aibă un grup solid, să fim mai decisivi, mai agresivi, să luptăm mai mult. Grupul are talent, are potenţial, însă trebuie să lucrăm mai mult în echipă, să reacţionăm mai mult în echipă, să fim mai clari în ceea ce facem”, a mai spus Iordănescu.

Alexandru Maxim, puternic afectat de o viroză respiratorie, şi Mario Camora, cu probleme musculare, nu au făcut deplasarea, duminică, în Israel. Alţi patru fotbalişti, Răzvan Marin, Alexandru Mitriţă, Deian Sorescu şi Florin Tănase, şi secundului Florin Constantinovici, au ieşit din programul tricolorilor şi au intrat în izolare, fiind testaţi pozitiv la Covid-19 a doua zi după meciul cu Grecia (0-1).

În lot se află, în schimb, Claudiu Petrila şi Darius Olaru (FCSB), convocaţi de urgenţă, precum şi Nicuşor Bancu, Cristian Manea, Dennis Man şi Denis Alibec, care nu au putut evolua contra Greciei din cauza unei viroze.

Naţionala României, învinsă vineri de Grecia cu 1-0, pe Stadionul Steaua, va juca marţi un nou meci amical, în deplasare, cu Israelul (Netanya, ora 20:45).

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Lucas Hernandez (PSG), în lotul echipei pentru meciul cu RB Salzburg, din Liga Campionilor

Fundaşul internaţional al lui PSG Lucas Hernandez, care a suferit o ruptură de ligamente încrucişate la genunchiul stâng...

Pulisic (AC Milan), accidentat, indisponibil pentru următoarele două partide

AC Milan nu se va mai putea baza pe internaţionalul american Christian Pulisic, accidentat la gambă, cel puţin...

NHL – Gazdele au obţinut o singură victorie din şapte meciuri

Dallas Stars este singura echipă care a câştigat duminică pe propriul patinoar din şapte meciuri desfăşurate în liga...

NBA – Wembanyama, decisiv pentru San Antonio Spurs

Francezul Victor Wembanyama a fost decisiv pe finalul meciului pentru San Antonio Spurs, înscriind ultimele şapte puncte ale...