Edward Iordănescu – Ne-am bucurat o seară, ne întoarcem smeriţi la muncă

Data:

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Edward Iordănescu, a afirmat, într-un mesaj publicat pe site-ul oficial al FRF, că jucătorii şi componenţii staffului tehnic s-au bucurat miercuri seara după calificarea în optimile de finală ale EURO 2024, însă acum se întorc „smeriţi la muncă”, deoarece urmează confruntarea cu Olanda.

„Aşa cum eu şi jucătorii suntem mândri şi vom rămâne mândri totdeauna de românii care ne susţin, devenind un exemplu inegalabil la EURO 2024, eu şi românii trebuie să fim mândri de jucătorii noştri. Şi suntem! Cuvintele sunt prea puţine pentru felicitările şi recunoştinţa mea faţă de efortul şi sacrificiile lor. Ne-au ajutat să ajungem aici principiile şi valorile noastre, aşadar de azi trebuie să revenim la ele! Ne-am bucurat o seară, ne întoarcem smeriţi la muncă! Pentru că ne aşteaptă un duel fantastic de greu. O ştim toţi. Dar la fel de bine ştim toţi că un lucru îl facem mereu: dăm totul! Doar aşa copiii României de azi şi de mâine vor păstra acest model şi vor creşte cu iubire de ţară, prin disciplina muncii şi în credinţa că nimeni nu poate pune limite pe drumul lor. Ca să primeşti tot trebuie, înainte de orice, să dai tot”, a spus Iordănescu

„De foarte multă vreme românii n-au mai fost uniţi într-o asemenea măsură de o stare de bucurie ca acum. Iar faptul că echipa naţională a reuşit acest lucru înseamnă cea mai preţioasă răsplată pentru noi şi obligaţia de a continua cel puţin la fel pe drumul nostru, împreună. N-am crezut vreodată că voi ajunge în ziua în care să trăiesc bucuria unei performanţe mai mult în sufletul suporterilor decât în sufletul meu. Acum este pentru prima oară, iar sentimentul e copleşitor”, a adăugat selecţionerul.

Selecţionata României s-a calificat în optimile de finală ale Campionatului European de fotbal – EURO 2024, găzduit de Germania, din postura de câştigătoare a Grupei E, după 1-1 (1-1) cu Slovacia, miercuri seara, pe Frankfurt Arena.

Naţionala condusă de Edward Iordănescu va înfrunta echipa Olandei în optimile de finală ale Campionatului European de fotbal – EURO 2024, găzduit de Germania, meci care va avea loc în data de 2 iulie, pe Football Arena din Munchen, de la ora 19:00.

România a câştigat Grupa E a competiţiei, iar Olanda s-a clasat pe locul al treilea în Grupa D.

Tricolorii au trecut pentru a doua oară de faza grupelor, după ediţia din 2000, însă acum au reuşit să termine pe primul loc.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Anca Todoni, calificată în sferturi la Montreux (WTA 125)

Jucătoarea română de tenis Anca Todoni s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului WTA 125 de...

F1: Sezonul 2025 nu este atât de slab pentru Ferrari, a spus Frederic Vasseur

Sezonul 2025 nu este atât de slab pentru Ferrari, în ciuda unor "greşeli", a declarat Frederic Vasseur, directorul...

Toni Kroos este surprins de suma plătită de Liverpool pentru Alexander Isak

Fostul mare fotbalist german Toni Kroos este surprins de suma de 150 de milioane de euro plătită de...

Arina Sabalenka şi Amanda Anisimova vor juca finala turneului US Open

Belarusa Arina Sabalenka şi americanca Amanda Anisimova vor juca finala turneului de tenis US Open, ultimul de Mare...