NBA – LeBron James şi Stephen Curry sunt ‘nerăbdători să joace împreună’ la JO

Data:

Selecţionerul echipei americane de baschet masculin, Steve Kerr, care este şi antrenorul formaţiei Golden State Warriors din NBA, a afirmat, joi, că vedetele LeBron James şi Stephen Curry sunt „nerăbdătoare să joace împreună” pentru prima oară la Jocurile Olimpice de la Paris, informează AFP.

„Eu cred că LeBron (James) şi Steph (Curry) abia aşteaptă să joace împreună. Am discutat cu ei, ei iubesc această idee de a face echipă după ce s-au confruntat la vârf timp de mulţi ani”, a spus Kerr, antrenorul istoric al lui Curry la Golden State, cu ocazia unei conferinţe de presă.

„Ei se completează, Steph cu jocul său fără balon (pentru a se demarca) şi LeBron pentru a accelera în tranziţie. Eu cred că îşi vor explora toate posibilităţile”, a mai spus el.

Statele Unite vizează un al cincilea olimpic consecutiv la baschet masculin şi au un nou „Dream Team” în jurul lui James şi Curry, alături de Kevin Durant, Anthony Davis, Anthony Edwards, Jayson Tatum sau Joel Embiid.

Jucătorii se vor reuni pe 5 iulie la Las Vegas pentru un prim stagiu de antrenamente şi un prim meci amical cu Canada, pe 10 iulie, înainte de a pleca spre Emiratele Arabe Unite, apoi la Londra şi ulterior în Franţa, pentru a participa la turneul olimpic de la Lille.

„Efectivul nostru este o constelaţie de staruri. Ceea ce-mi place cel mai mult, este că vor mai mult. Vor aurul olimpic”, a adăugat selecţionerul.

„Această echipă este compusă din viitori membri ai Hall of Fame-ului(NBA), dar noi vom întâlni o concurenţă serioasă, Serbia, Franţa, Germania sau Spania”, a conchis selecţionerul.

AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fostul ministru al Sportului, Eduard Novak, a fost ales preşedinte al Comitetului Naţional Paralimpic

Fostul ministru al Sportului, Eduard Novak, a fost ales, vineri, preşedinte al Comitetului Naţional Paralimpic, în cadrul Adunării...

Lewis Hamilton, impresionat de viteza cu care a condus Brad Pitt la filmările pentru pelicula F1

Viteza cu care a rulat actorul Brad Pitt la filmările pentru pelicula de Hollywood dedicată Formulei 1 ce...

Kylian Mbappe, acţionar minoritar la echipa Franţei de SailGP

Fotbalistul Kylian Mbappe (Real Madrid) îşi continuă investiţiile în diverse domenii, devenind acţionar minoritar al echipei Franţei de...

Vinicius (Real Madrid), incert pentru meciul cu Villarreal din campionatul Spaniei

Atacantul brazilian Vinicius Junior nu s-a antrenat alături de coechipierii, vineri, la centrul de pregătire al clubului Real...