Edward Iordănescu, după 1-1 în Finlanda: „Am câştigat mentalitate pentru viitor, am arătat că avem viitor”

Data:

Selecţionerul Edward Iordănescu s-a arătat mulţumit de evoluţia echipei naţionale de fotbal a României, chiar dacă nu a reuşit decât un rezultat de egalitate, în partida cu Finlanda, scor 1-1, afirmând că în acest meci s-a câştigat „mentalitate pentru viitor”, potrivit Agerpres.

„Am început jocul şi am pregătit jocul pentru cele trei puncte. Din păcate, perioada din iunie ne-a forţat să ne asumăm acest lucru, cu riscurile care vin odată cu acest amănunt. Am început cu o echipă cu medie de vârstă de 26 de ani, am păstrat un nucleu de jucători pe marginea căruia dorim să construim şi îmi doresc să pregătim o echipă pentru viitor. Nu am câştigat cele trei puncte astăzi, dar cred că am câştigat mentalitate pentru viitor, cred că am arătat că avem viitor, cred că am arătat că putem să jucăm fotbal, cred că am arătat că putem să producem şi rezultate şi asta ne dă speranţe. Mi-a plăcut atitudinea jucătorilor, pentru că au arătat că au caracter”, a declarat Iordănescu la Antena 1.

Tehnicianul a precizat că în partida din Finlanda, echipa României a avut şi neşansă, plătind acum tribut pentru rezultatele nefavorabile înregistrate în luna iunie: „Cred că a fost destul de mult şi neşansă să intrăm cu 0-1 la pauză, pentru că am început bine, am reacţionat bine. Am avut o circulaţie bună a mingii, am avut mişcare în teren, am avut mobilitate, am adus mingi în partea adversă şi cred că meritam să intrăm cu alt rezultat la pauză. Ceea ce a fost îmbucurător a fost că echipa a continuat să caute golul în repriza a doua, am controlat jocul minute bune, ceea ce a făcut să marcăm şi să avem o serie importantă de situaţii. Jocul a arătat mai multă personalitate, am avut o posesie mult mai bună. Am avut o acurateţe la pase de 88% şi asta spune multe. E adevărat că pe final de joc puteam să pierdem, dar trebuie să ştiţi faptul că ne-am asumat şi riscuri, am căutat rezultatul şi au avut două ocazii foarte bune pe tranziţie. Din păcate plătim acum pentru ceea ce a însemnat perioada din iunie”.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

CIO anunţă crearea Unităţii Comune de Integritate pentru JO 2026

Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) a anunţat crearea unei Unităţi Comune de Integritate (JIU) pentru Jocurile Olimpice de iarnă...

Antrenorul echipei Real Madrid a transmis un mesaj de ‘unitate’ înaintea meciului cu Manchester City

Xabi Alonso a abordat zvonurile despre viitorul său ca antrenor al echipei Real Madrid, fără a da impresia...

Atacantul Thomas Muller va juca şi în 2026 la Vancouver Whitecaps

Atacantul german Thomas Muller va juca la Vancouver Whitecaps şi în sezonul 2026, după ce clubul canadian a...

Chelsea, fără Cole Palmer în meciul cu Atalanta din Liga Campionilor

Cole Palmer, mijlocaşul echipei Chelsea Londra, va fi menajat şi nu va disputa meciul din Liga Campionilor la...