Eduard Novak: Prin ”L’Etape România by Tour de France” simţim gustul Turului Franţei

Data:

Ministrul Sportului, Eduard Novak, a salutat găzduirea primei ediţii a concursului L’Etape România by Tour de France (27-28 august) la Bucureşti, care integrează ţara noastră între cele 21 de naţiuni organizatoare în acest an ale acestui eveniment foarte popular rezervat atât cicliştilor amatori, cât şi celor profesionişti, potrivit Agerpres.

”Sunt foarte mândru pentru acest eveniment, în sfârşit această ţară frumoasă merită un eveniment mare, desigur. Prin acest eveniment simţim gustul Turului Franţei şi noi cicliştii putem să spunem că trăim aşa un vis care poate să devină realitate. Probabil, din declaraţiile mele, aţi observat faptul că militez pentru a aduce Turul Franţei sau startul Turului Franţei aici în România şi ciclismul este într-adevăr sportul care promovează, uneşte naţiuni, uneşte ţări, uneşte limbi şi vorbim toţi aceeaşi limbă a sportului prin ciclism. Ciclismul este de fapt promotor al ţărilor, al etniilor, al sportului şi nu degeaba Eurosport transmite peste 200 de zile de ciclism anual. Noi cicliştii, şi acum vorbesc în numele ciclistului care a petrecut mai mult de 20 de ani în şa şi cunoaşte foarte bine acest sport, suntem foarte fericiţi de acest proiect, noi, prin Ministerul Sportului, suntem alături de toate iniţiativele prin care putem să promovăm ţara, sportul şi performanţa”, a declarat ministrul Eduard Novak la Ambasada Franţei de la Bucureşti, gazda lansării proiectului L’Etape România by Tour de France.

Evenimentul va fi organizat în România de societatea Media Production Group (MPG), care deţine franciza pentru ”L’Etape by Tour de France”, din partea Amaury Sport Organisation (ASO), societatea organizatoare a Turului Franţei.

Preşedintele Federaţiei Române de Ciclism, Alex Ciocan, a opinat că acest eveniment va fi foarte benefic ciclismului românesc şi speră să atragă cât mai mulţi participanţi: ”Mi se pare un eveniment extrem, extrem de bun pentru România, pentru Bucureşti şi mai ales pentru ciclismul românesc. Mi-ar fi plăcut să mai fiu ciclist de performanţă şi să particip la acest eveniment, chiar dacă este un eveniment de masă. Am participat la L’Etape du Tour în Franţa, acum patru ani, a fost superb, cu 13.000 de participanţi, eu cred că acest eveniment are un potenţial imens şi la noi în ţară, poate nu 13.000, dar MPG poate atrage aproape 10.000 în următorii ani”.

În acest an s-au desfăşurat etape ale evenimentului în Indonezia, Mexic, Bolivia şi Thailanda, iar în calendar mai figurează ţări ca Cehia, Brazilia, Spania, Olanda, Portugalia, Australia şi Canada.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: David Sanchez, director tehnic executiv al echipei Alpine

Francezul David Sanchez a fost numit director tehnic executiv al echipei de Formula 1 Alpine, o poziţie nou...

Fotbal: Sturm Graz a câştigat Cupa Austriei

Echipa de fotbal Sturm Graz a câştigat pentru a şaptea oară în istoria sa şi pentru al doilea...

Fotbal: Germania şi-a asigurat un loc suplimentar în sezonul viitor al Ligii Campionilor

Graţie victoriei obţinute miercuri de Borussia Dortmund împotriva lui PSG (1-0) în manşa întâi a semifinalelor Ligii Campionilor, Germania...

Garda de Coastă italiană a escortat flacăra olimpică prin strâmtoarea Messina

Garda de Coastă italiană, cu ambarcaţiuni şi resurse aeriene, a escortat miercuri velierul Belem care transportă flacăra olimpică...