Echipa mixtă a României s-a clasat pe locul 7 la Cupa Mondială de sărituri cu schiurile de la Râşnov

Data:

Echipa mixtă de sărituri cu schiurile a României, compusă din Alessia Mitu, Andrei Feldorean, Daniela Haralambie şi Andrei Daniel Cacina, a ocupat locul 7 la Cupa Mondială care a avut loc la Râşnov, se arată într-un comunicat remis Agerpres.

„Cei mai buni săritori cu schiurile din lume au ajuns în România pentru a participa la Cupa Mondială de Vară – Grand Prix de Sărituri cu Schiurile, eveniment care s-a desfăşurat între 16 şi 18 septembrie, la Complexul de sărituri cu schiurile de la Râşnov. Cum sporturile de iarnă au depăşit de mult caracterul sezonier, sportivii au evoluat pe trambulină de 97 de metri de la Râşnov, pista de aterizare fiind acoperită cu iarbă sintetică şi udată cu apă, pentru a se asigura alunecarea conformă. În cadrul probei de sărituri mixt, sportivii Alessia Mitu, Andrei Feldorean, Daniela Haralambie şi Andrei Daniel Cacina, au reuşit performanţa de a se clasa pe locul 7, fiind cea mai bună performanţă obţinută de români în această competiţie”, precizează sursa citată.

Competiţia de sărituri mixt a fost câştigată de echipa din Austria, urmată de Slovenia şi Norvegia. România s-a clasat în faţa echipelor de săritori din Italia şi Japonia.

La individual feminin, proba a fost dominată de Eva Pinkerling (Austria), pe locul 2 s-a situat Ursa Bogataj (Slovenia), iar podiumul a fost completat de Nika Prevc (Slovenia).

Sportiva Dana Haralambie, cea mai titrată săritoare cu schiurile din echipa României a ocupat locul 13 în finală la clasamentul individual feminin, în timp ce săritoarele Alessia Mitu şi Delia Anamaria Folea au încheiat concursul pe poziţiile 30 şi 31.

Proba masculină de sărituri a fost câştigată de japonezul Nikaido Ren, urmat de Pawel Wasek (Polonia) şi de Vladimir Zografski (Bulgaria).

Reprezentanţii României s-au calificat în manşa întâi şi au terminat competiţia pe poziţia 27 (Daniel Andrei Cacina), 28 (Andrei Feldorean) şi 29 (Mihnea Alexandru Spulber).

În premieră la o competiţie internaţională, s-a organizat şi proba de Super Team, formată din doi băieţi, iar România, reprezentată de Andrei Feldorean şi Daniel Cacina, a încheiat concursul pe poziţia 11. Câştigătorii probei Super Team au fost Daniel Tschofenig şi Manuel Fettner (Austria), urmaţi de Patrik Citez şi Peter Prevc (Slovenia) şi de Shimizu Reruhi şi Nikaido Ren (Japonia).

În competiţie au participat 68 de sportivi din 16 ţări: Austria, Bulgaria, Cehia, Elveţia, Estonia, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Kazahstan, Norvegia, Polonia, Slovenia, Ucraina, Statele Unite ale Americii şi România.

Romania s-a aflat astfel printre cele 20 de ţări din lume ce găzduiesc etape de Cupă Mondială.

„Am avut plăcerea să găzduim la Râşnov weekendul trecut elita mondială a săritorilor cu schiurile, mulţi dintre ei campioni mondiali şi campioni olimpici sau câştigători de Cupe Mondiale. În lume există în acest moment doar 20 de ţări care organizează aceste etape de Cupă Mondială sau competiţii mai importante, iar România se numără printre ele. Complexul sportiv de sărituri cu schiurile de la Râşnov este cel mai mare şi mai modern din sud-estul Europei. O disciplină care dispăruse din România din cauza lipsei infrastructurii a renăscut şi, iată, în mai puţin de un deceniu, stăm alături de elita mondială şi avem săritori cu schiurile români la Jocurile Olimpice. Aceste competiţii vor deschide, cu siguranţă, uşa României pentru organizarea într-un viitor, poate mai apropiat decât ne aşteptăm, a unei ediţii de iarnă a Jocurilor Olimpice pentru Tineret. Nu am fi reuşit să construim şi să menţinem această bază de la Râşnov în lipsa unui solid parteneriat cu Primăria Râşnov, Consiliul Judeţean, Ministerul Sportului, Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, cărora li s-au alăturat şi surse private. România a aliniat la start 7 sportivi. Ne bucurăm că şi Dana Haralambie lidera generaţiei de săritoare cu schiurile din România a reuşit un loc 13, însă suntem siguri că se putea şi mai bine. Are mare potenţial pentru că în următoarea perioadă să ajungă în Top 10 mondial. Doar în urmă cu două săptămâni, aceasta a stabilit recordul trambulinei (113,0 m) în cadrul Cupei Continentale de la Kranj, Slovenia”, a declarat secretarul general al al Federaţiei Române de Schi-Biatlon, Puiu Gaspar.

„Federaţia Română de Schi-Biatlon este federaţia care a desfăşurat cele mai importante evenimente sportive la nivel mondial în ţara noastră. Mă refer la etapele de cupă mondială, campionatele mondiale de sporturi nordice din 2016, pentru juniori şi U21, foarte multe cupe europene, continentale şi, evident, diverse Grand Prix-uri în fiecare an. Îi felicit şi îi asigur în continuare de sprijinul nostru. Consider că este de datoria noastră, a braşovenilor, de a ţine ştacheta sus şi de a face faţă, în funcţie de infrastructură pe care o avem, pentru organizarea lor”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.

Primarul oraşului Râşnov, Liviu Butnariu, a afirmat că intenţionează să modernizeze baza sportivă din localitate: „Anul acesta Grand Prix-ul a ajuns, ca şi importanţă, la fel ca şi cupele mondiale de iarnă. Acest lucru ne obligă să dezvoltăm baza sportivă. Am pregătit în acest sens un studiu de fezabilitate pentru a o moderniza, construind o nocturnă, tribune, sală de pregătire pentru sportivi, zonă de cazare, de asemenea o zonă pentru presă”.

Evenimentul a fost organizat de Federaţia Română de Schi-Biatlon, în parteneriat cu Primăria Râşnov, Consiliul Judeţean Braşov, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român şi Ministerul Sportului.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Tenis: Begu, în sferturi la Antalya

Jucătoarea română de tenis Irina Begu, revenită în circuitul profesionist după aproape şapte luni de absenţă, s-a calificat,...

Fotbal: Dan Şucu se va deplasa cu galeria Rapidului la Craiova

Acţionarul majoritar al clubului FC Rapid, Dan Şucu, a anunţat, joi, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul...

Baschet: „Rachetele” din Houston, de neoprit în NBA

Houston Rockets şi-a trecut în cont a zecea victorie consecutivă în liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), impunându-se...

Tenis: Collins – Rîbakina, în finala feminină de la Miami

Americanca Danielle Collins şi kazaha Elena Rîbakina vor juca finala turneului de tenis WTA 1.000 de la Miami...