E. Iordănescu – Indiferent ce se va întâmpla cu mine, naţionala se poate califica la următorul turneu final

Data:

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Edward Iordănescu, a declarat, marţi seara, într-o conferinţă de presă susţinută după înfrângerea cu Olanda, scor 0-3, şi eliminarea de la EURO 2024, că indiferent dacă va rămâne sau nu la conducerea tehnică, prima reprezentativă se poate califica la următorul turneu final, Cupa Mondială din 2026.

„Eu am convingerea că fotbalul românesc a recâştigat o echipă naţională solidă. Este o echipă formată în mare proporţie, deşi mai sunt lucruri de pus la punct. Mai sunt ajustări de făcut, dar echipa are marjă de creştere în continuare şi sunt sigur că indiferent ce se va întâmpla cu mine, cu situaţia mea, această echipă are puterea şi ştie care e calea pentru a continua să producă performanţă. Şi care poate să fie următorul pas decât o calificare la Mondial? Această echipă are toate mijloacele ca să se califice la următorul turneu final, la Mondial. Şi e foarte important ca echipa naţională să lege două calificări, e incredibil de important”, a spus tehnicianul.

„Faptul că s-au întâmplat lucruri atât de frumoase în ultimii doi ani la echipa naţională, cu atât de multe bucurii, ar trebui să ne dea speranţă. Mai departe, eu spun cu toată încrederea că echipa naţională îşi cunoaşte drumul, echipa naţională ştie ce are de făcut, echipa naţională poate să crească în continuare, echipa naţională a dezvoltat un spirit care nu se va mai pierde”, a adăugat el.

Edward Iordănescu este de părere că echipei naţionale a României i-a lipsit pragmatismul şi eficienţa pentru a obţine mai mult la EURO 2024.

„Am analizat şi ştiam că vor fi meciuri în care nu vom putea crea mai mult de 2-3 ocazii, cel puţin pentru statutul nostru. Deci eram conştienţi că trebuie să fim foarte eficienţi şi pragmatici. Am reuşit asta cu Ucraina şi am câştigat la scor. Dacă eram la fel de pragmatici cu Belgia puteam reveni, dacă eram pragmatici azi cu Olanda puteam conduce sau chiar reveni în joc. E o realitate pe care eu nu pot să o contest. Trebuie să învăţăm din asta, fotbalul nostru trebuie să înveţe din asta şi poate să înceapă chiar în această vară cu echipele noastre de club angrenate în competiţiile europene”, a explicat selecţionerul.

Naţionala României a părăsit Campionatul European de fotbal – EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a fost învinsă de echipa Olandei cu scorul de 3-0 (1-0), marţi seara, pe Football Arena din Munchen, în optimile de finală.

Aventura tricolorilor la EURO 2024 s-a încheiat dureros, cu un eşec fără drept de apel, în faţa unei echipe care a făcut cel mai bun joc al său în turneu, după prestaţii dezamăgitoare în grupă.

Înfrângerea confirmă complexul pe care România îl are în faţa Olandei, cu o victorie în 15 meciuri directe (11 victorii pentru olandezi, trei egaluri) şi un golaveraj de 32-3 pentru ”portocala mecanică”. Aceasta a fost a cincea victorie la rând a olandezilor.

În sferturile de finală, Olanda va juca împotriva câştigătoarei dintre Austria şi Turcia.

România a făcut un turneu final bun, îndeplinindu-şi obiectivul, acela de a trece de faza grupelor şi a făcut acest lucru din postura de câştigătoare a grupei, învingând Ucraina (3-0), pierzând cu Belgia (0-2) şi remizând cu Slovacia (1-1).

AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fotbal: CFR Cluj – Dinamo 3-2, în Superligă

CFR Cluj a învins-o dramatic pe Dinamo Bucureşti cu scorul de 3-2 (1-2), duminică seara, pe teren propriu,...

Tenis: Carlos Alcaraz a câştigat turneul de la Wimbledon

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, numărul 3 mondial, a câştigat duminică al doilea său titlu consecutiv la turneul de...

EURO 2024: Spania, noua campioană a Europei, după 2-1 în finala cu Anglia

Selecţionata Spaniei a câştigat Campionatul European de fotbal - EURO 2024, duminică seara, pe Olympiastadion din Berlin, după...

Repetiţie pentru ceremonia de deschidere a JO de la Paris, prevăzută pe 16 iulie

O repetiţie a ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice pe Sena, recent anulată din cauza debitului mare a...