Dinamo a retrogradat din Liga I pentru prima oară în istorie

Data:

Dinamo Bucureşti a retrogradat pentru prima oară în istoria sa din Liga I de fotbal, după ce a terminat la egalitate cu Universitatea Cluj, 1-1 (1-1), duminică seara, pe teren propriu, în manşa a doua a barajului pentru menţinere/promovare, potrivit Agerpres.

Dinamo, care a evoluat neîntrerupt în primul eşalon din 1948, fusese învinsă în tur de Universitatea cu 2-0.

În meciul din Şoseaua Ştefan cel Mare, ”U” a deschis scorul prin Dragoş Tescan (17), cu un şut de senzaţie sub transversală de la circa 30 de metri, surprinzându-l ieşit pe portarul Mihai Eşanu. Dinamo a egalat rapid, prin Vlad Morar (19), la centrarea lui Cosmin Matei.

Dinamo a ratat primele ocazii ale partidei, prin Gabriel Torje (8) şi Christian Irobiso (15), înaintea celor două goluri.

”U” a mai avut o ocazie notabilă, dar Eşanu a respins şutul lui Sergio Ribeiro (21).

În prima repriză, echipa antrenată de Dusan Uhrin jr a avut şanse de gol prin Torje (22), Andrei Radu (34), blocat in extremis de portarul Andrei Gorcea, şi Baptiste Aloe (34).

În debutul reprizei secunde s-a consumat o fază controversată, dinamoviştii cerând penalty la un contact în careu între Irobiso şi Ioan Filip (52).

Dinamo a avut apoi o bară (59), când Cosmin Matei a trimis un şut-centrare cu efect. Gorcea a respins şutul cu boltă al lui Torje (70), iar apoi a fost aproape de o gafă monumentală la centrarea lui Grădinaru (80). Ahmed Bani a fost imprecis (79), Ivanovski (81, 83) nu a reuşit nici el să marcheze, Torje a ratat din poziţie bună (87), pentru ca ultima ocazie să fie irosită de acelaşi Ivanovski (90+5).

Universitatea Cluj, care a încheiat sezonul pe locul al treilea în play-off-ul ligii secunde, revine în primul eşalon după o pauză de şapte ani.

Dinamo, care a încheiat pe locul 8 în play-out, este al doilea cel mai titrat club din Liga I, cu 18 titluri şi 13 Cupe ale României.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Dani Olmo (FC Barcelona) este incert pentru El Clasico

Mijlocaşul ofensiv al lui FC Barcelona, Dani Olmo, care a părăsit vineri cantonamentul naţionalei Spaniei, a suferit o...

Ciclism: Adam Yates, învingător în cursa italiană Trofeo Tessile & Moda

Ciclistul britanic Adam Yates s-a impus duminică în ediţia a 48-a a cursei italiene Trofeo Tessile & Moda,...

Moto: Campionul mondial Marc Marquez, operat cu succes la omoplatul drept

Pilotul spaniol Marc Marquez, virtual campion mondial pentru a şaptea oară la MotoGP, a fost supus cu succes...

Ferran Torres va părăsi cantonamentul echipei Spaniei din cauza unei jene musculare

Atacantul Ferran Torres (FC Barcelona) va părăsi cantonamentul echipei de fotbal a Spaniei din cauza unei jene musculare...