Dinamo a cucerit titlul de campioană la handbal masculin

Data:

CS Dinamo Bucureşti a câştigat matematic titlul de campioană naţională, deşi a fost învinsă de AHC Potaissa Turda cu scorul de 32-29 (16-12), în deplasare, într-un meci din etapa a 24-a a Ligii Naţionale de handbal masculin, potrivit Agerpres.

Dinamo şi-a trecut în palmares al 18-lea său titlu (1959, 1960, 1961, 1962, 1964, 1965, 1966, 1978, 1986, 1995, 1997, 2005, 2016, 2017, 2018, 2019, 2021, 2022), bilanţul său fiind privat de titlul din 2020, an în care nu s-a decernat titlul din cauza pandemiei.

Vicecampioana, care luptă pentru un loc pe podium, a avut cei mai buni marcatori pe Cristian Ghiţă 9 goluri, Roland Thalmaier 5, Răzvan Pavel 5, Gabriel Dumitriu 4.

De la Dinamo s-au remarcat Valentin Ghionea 8 goluri, Eduardo Gurbindo 6, Ante Kuduz 5.

Dinamo era deja campioană la pauza meciului, după ce CSU din Suceava şi CSA Steaua Bucureşti au remizat, 31-31
(16-13). Steaua, singura echipă care mai putea depăşi în clasament formaţia din Şoseaua Ştefan cel Mare, a smuls egalul printr-un gol reuşit în ultimele secunde de Dragoş Hanţaru.

HC Dobrogea Sud a învins-o în deplasare pe CSM Focşani 2007, cu 26-25 (12-9).

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fotbal: CSA Steaua anunţă că palmaresul din perioada 1947-1998 îi aparţine

Clubul Sportiv al Armatei Steaua a anunţat că palmaresul echipei de fotbal Steaua din perioada 1947-1998, pe care...

Elisabeta Lipă: Generaţia de Aur trebuie să fie un model pentru actuala echipă naţională

Generaţia de Aur a fotbalului românesc ar trebui să fie un exemplu pentru actuala echipă naţională, a declarat,...

Fotbal: Victorie pentru FC Botoşani în prima manşă a barajului pentru Superligă

FC Botoşani a obţinut o victorie dramatică, 1-0 (0-0) cu CS Mioveni, vineri seara, pe teren propriu, în...

Baschet masculin: CSO Voluntari a câştigat medaliile de bronz în Liga Naţională

CSO Voluntari a câştigat medaliile de bronz în Liga Naţională de baschet masculin, după ce a învins-o pe...