Decesul fostului internaţional columbian Freddy Rincon, în urma unui accident rutier

Data:

Fostul star al fotbalului columbian Freddy Rincon, care a evoluat împotriva României la Cupele Mondiale din 1994 şi 1998, a încetat din viaţă miercuri, la Cali (sud-vestul Columbiei), la două zile după ce a fost victima unui accident rutier, au anunţat medicii săi, citaţi de AFP, potrivit Agerpres.

Rincon (55 ani) fusese spitalizat luni, în stare critică, după o coliziune violentă între un autobuz şi camioneta la bordul căreia călătorea.

Un purtător de cuvânt al spitalului a declarat, în momentul internării fostului fotbalist, că Rincon a suferit un „traumatism cranio-encefalic grav”.

Accidentul s-a produs în jurul orei 4:00 dimineaţa, când un autobuz al reţelei de transport în comun din Cali şi „o camionetă care transporta patru pasageri au intrat în coliziune”, potrivit autorităţilor columbiene.

Supranumit „El Coloso” (Colosul), Freddy Rincon a fost unul componenţii „generaţiei de aur” a naţionalei Columbiei, alături de care a participat la la trei Cupe Mondiale consecutive (1990, 1994, 1998).

Rincon a fost integralist în meciurile pierdute de Columbia în faţa României la Cupele Mondiale din 1994 şi 1998 (3-1 şi 1-0 pentru tricolori).

La nivel de club, el a jucat pentru echipele Real Madrid, SSC Napoli, Palmeiras, Corinthians şi America de Cali.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fotbal: CSA Steaua anunţă că palmaresul din perioada 1947-1998 îi aparţine

Clubul Sportiv al Armatei Steaua a anunţat că palmaresul echipei de fotbal Steaua din perioada 1947-1998, pe care...

Elisabeta Lipă: Generaţia de Aur trebuie să fie un model pentru actuala echipă naţională

Generaţia de Aur a fotbalului românesc ar trebui să fie un exemplu pentru actuala echipă naţională, a declarat,...

Fotbal: Victorie pentru FC Botoşani în prima manşă a barajului pentru Superligă

FC Botoşani a obţinut o victorie dramatică, 1-0 (0-0) cu CS Mioveni, vineri seara, pe teren propriu, în...

Baschet masculin: CSO Voluntari a câştigat medaliile de bronz în Liga Naţională

CSO Voluntari a câştigat medaliile de bronz în Liga Naţională de baschet masculin, după ce a învins-o pe...