David Popovici donează casca şi ochelarii cu care a devenit campion mondial

Data:

Dublul campion mondial la înot David Popovici va dona casca şi ochelarii cu care a câştigat cele două medalii de aur la Mondialele de la Budapesta din acest an, obiectele urmând a fi valorificate în cadrul unei acţiuni caritabile dedicate Florentinei Filipovici, fostă vicecampioană mondială la canotaj juniori, se arată într-un comunicat remis Agerpres.

„David Popovici, dublu campion mondial la nataţie, donează casca şi ochelarii cu care a concurat la Campionatele Mondiale de Nataţie de la Budapesta pentru a strânge bani pentru Florentina Filipovici, fostă vicecampioană mondială la canotaj juniori. Florentina se luptă cu o boală grea, este mamă a trei copii cu vârste între 4 şi 8 ani, iar în prezent nu are unde să locuiască împreună cu fetiţa şi cei doi băieţi, în contextul unei situaţii familiale dificile. Pentru ei, David s-a alăturat Hope and Homes for Children şi face un apel la donaţii pe hhc.galantom.ro/p/davidpopovici; la finalul campaniei (1 – 26 august 2022), unul dintre donatori va intra în posesia căştii şi a ochelarilor lui David, prin tragere la sorţi”, se menţionează în comunicatul citat.

Popovici îi invită pe fanii săi să doneze pentru ajutorarea fostei sportive.

„Dacă pot ajuta, eu nu stau niciodată pe gânduri. Iar dacă echipamentul cu care am concurat la Mondiale poate aduce bucurie, siguranţă şi puţin bine, eu îl donez cu toată inima. Pentru a fi cât mai mulţi cei care ajută un fost sportiv de performanţă, aflat într-o situaţie de viaţă dificilă, vă invit pe voi, cei care mă susţineţi şi îmi sunteţi aproape, ca această lună să faceţi o donaţie pentru căsuţa Florentinei”, a afirmat sportivul.

Fundaţia Hope and Homes for Children a demarat deja construcţia unei case cu trei camere pentru Florentina în primăvara acestui an, în satul ei natal din judeţul Suceava, însă este nevoie de fonduri suplimentare pentru finalizarea construcţiei, mobilarea şi utilarea ei, astfel încât să se poată muta cât mai curând împreună cu copiii într-un spaţiu sigur.

Persoanele care doresc să facă o donaţie şi să participe automat la tragerea la sorţi pentru casca şi ochelarii lui David Popovici o pot face pe site-ul hhc.galantom.ro/p/davidpopovici. Donaţia trebuie să fie de minimum 25 lei. Tragerea la sorţi va avea loc până cel târziu la data de 2 septembrie 2022.

Suma totală donată în perioada campaniei va fi dublată, în limita a 40.000 de euro, de compania Genpact, cea care susţine Hope and Homes for Children încă din 2017.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Carlos Alcaraz, calificat în turul 3 la Wimbledon

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz (22 ani), deţinătorul trofeului, s-a calificat miercuri în runda a treia a turneului de...

Sorana Cîrstea, calificată în turul al doilea la dublu feminin la Wimbledon

Perechea româno-rusă Sorana Cîrstea/Ana Kalinskaia s-a calificat în runda a doua a probei feminine de dublu, miercuri, la...

Patricia Ţig, învinsă în primul tur la Bucureşti (ITF)

Jucătoarea română de tenis Patricia Maria Ţig a fost învinsă de burundeza Sada Nahimana, cu 7-6 (7/0), 6-3,...

Emma Răducanu s-a calificat în turul 3 la Wimbledon

Jucătoarea britanică de tenis Emma Răducanu s-a calificat în turul al treilea al turneului de Mare Şlem de...