David Miculescu şi Bogdan Rusu au fost prezentaţi oficial de FCSB

Data:

Fotbalistul formaţiei UTA Arad, David Miculescu (21 de ani), şi jucătorul echipei CS Mioveni, Bogdan Rusu (32 de ani), au fost transferaţi, de FCSB, cei doi atacanţi fiind prezentaţi oficial într-o conferinţă de presă de patronul Gigi Becali, potrivit Agerpres.

„Eu nu prea mă uit la meciuri, dar când juca UTA mă uitam mai mult pentru Miculescu. Pentru că eu sunt cu ochii după bani, să fac bani. Pentru că trebuia să iau ce e mai tânăr şi mai bun. După meciul cu Petrolul, m-a sunat MM (n.r. – Mihai Stoica) şi mi-a zis că el a câştigat singur meciul. Şi atunci am achitat clauza (n.r. – clauza de reziliere a contractului cu UTA în valoare de 1,7 milioane de euro), a venit, iar de acum încolo joacă la noi. De mâine e titular. Eu îl ştiu pe el, aşteptările de la el sunt într-un an-doi. Vreau să-l vând peste doi ani. E cuminte, liniştit, nu are vicii, m-am interesat de toate”, a spus Becali despre Miculescu.

În ceea ce îl priveşte pe Rusu, finanţatorul a explicat că l-a remarcat în partida formaţiei CS Mioveni cu CFR Cluj.

„M-am uitat puţin la meciul cu CFR Cluj (n.r. – al formaţiei CS Mioveni). Şi am văzut cum a scăpat el (n.r. – Bogdan Rusu) şi a dat gol, un gol de fotbalist. Nu oricine dă gol de acolo cum a dat el… Apoi îl văd cum dă gol cu capul, nu cu umărul, cu gâtul, ca alţii. Am luat numărul primarului din Mioveni şi după l-am sunat pe Bogdan aseară, la pauza meciului. Nu credea nici el. Păi l-am sunat că nu aveam atacant. Şi l-am luat… am zis că dăm 100.000 de euro, dacă ne calificăm mai departe (n.r. – în play-off-ul Conference League) şi după aia, mai departe în grupe, încă 50.000. Iar el mi-a zis că nu visa să joace la FCSB, dar a visat toată viaţa să joace la o echipă care se bate la titlu”, a precizat Gigi Becali.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: David Sanchez, director tehnic executiv al echipei Alpine

Francezul David Sanchez a fost numit director tehnic executiv al echipei de Formula 1 Alpine, o poziţie nou...

Fotbal: Sturm Graz a câştigat Cupa Austriei

Echipa de fotbal Sturm Graz a câştigat pentru a şaptea oară în istoria sa şi pentru al doilea...

Fotbal: Germania şi-a asigurat un loc suplimentar în sezonul viitor al Ligii Campionilor

Graţie victoriei obţinute miercuri de Borussia Dortmund împotriva lui PSG (1-0) în manşa întâi a semifinalelor Ligii Campionilor, Germania...

Garda de Coastă italiană a escortat flacăra olimpică prin strâmtoarea Messina

Garda de Coastă italiană, cu ambarcaţiuni şi resurse aeriene, a escortat miercuri velierul Belem care transportă flacăra olimpică...