Darius Olaru (FCSB) – Mie îmi place Premier League, dar e greu de ajuns acolo

Data:

Căpitanul echipei FCSB, Darius Olaru, a afirmat, luni, la Gala Premiilor AFAN, că îi place foarte mult campionatul englez de fotbal, însă e greu de crezut că poate primi o ofertă de transfer de la o echipă din Premier League.

„Nu ştiu dacă 2025 va veni cu un transfer pentru mine, mi-aş dori, în acelaşi timp ştiu că mai am multă treabă de făcut aici. Vom vedea ce va fi în viitor. Nu vreau să aleg un campionat în care mi-aş dori să evoluez, voi vedea dacă voi avea oferte. Voi analiza bine, dar gândul îmi este deocamdată aici. Mie îmi place să mă uit la Premier League, dar acum e foarte greu de ajuns acolo, dar cine ştie”, a afirmat Darius Olaru.

Jucătorul echipei FCSB spune că 2024 a fost un an perfect pentru el, fiind ales în echipa ideală la Gala Premiilor AFAN, alături de alţi 6 colegi.

„Mă bucur că au fost foarte mulţi colegi în această seară aici lângă mine, ne vom face treaba la fel de bine în continuare şi, de ce nu, la anul să ne regăsim din nou aici, poate chiar mai mulţi. Pentru mine a fost un an perfect, la fel cred că a fost şi pentru colegii mei. Am obţinut titlul de campion după atâţia ani, acum avem un parcurs destul de bun şi în Europa, şi pe lângă asta am mai fost şi la EURO şi am avut rezultate bune. Deci pentru mine a fost un an destul de bun”, a declarat Olaru.

Referitor la grupa naţionalei României pentru calificarea la Cupa Mondială din 2026, Olaru a spus că la prima vedere pare accesibilă: „O grupă la prima vedere accesibilă, dar e clar că toate meciurile vor fi grele. Trebuie să începem bine şi cred că avem jucători buni şi putem să ne calificăm”.

Naţionala României a fost repartizată în Grupa H, alături de Austria, Bosnia-Herţegovina, Cipru şi San Marino, în preliminariile Cupei Mondiale de fotbal din 2026, potrivit tragerii la sorţi efectuate, vineri, la Zurich.

Darius Olaru a făcut parte din Cel mai bun „11” din fotbalul românesc, după voturile exprimate de fotbaliştii şi antrenorii din primele trei ligi ale României, care a avut următoarea componenţă: portar – Ştefan Târnovanu (FCSB), fundaşi – Joyskim Dawa (FCSB), Risto Radunovic (FCSB), Siyabonga Ngezana (FCSB), Valentin Creţu (FCSB), mijlocaşi – Darius Olaru (FCSB), Adrian Şut (FCSB), Dan Nistor (U Cluj), atacanţi – Florinel Coman (Al-Gharafa), Alexandru Mitriţă (Universitatea Craiova), Louis Munteanu (CFR Cluj).

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

FCSB – Aberdeeen, în play-off-ul Europa League

FCSB va înfrunta echipa scoţiană Aberdeen FC în play-off-ul competiţiei de fotbal Europa League, după victoria reuşită în...

Mirel Rădoi (U Craiova) – La pauză jucătorii nu credeau că mai putem primi 4 goluri

Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Mirel Rădoi, a declarat, joi seara, după înfrângerea cu 4-3 cu Spartak...

Dan Petrescu (CFR Cluj) – Echipa mai bună a câştigat, s-a văzut diferenţa de valoare

Antrenorul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, a afirmat, la finalul partidei cu cu Sporting Braga, pierdută cu scorul...

Universitatea Craiova, calificată în play-off-ul Conference League, după prelungiri

Universitatea Craiova s-a calificat dramatic în play-off-ul competiţiei de fotbal Conference League, după ce a fost învinsă de...