Selecţionerul naţionalei Under-21 a României, Daniel Pancu, a afirmat într-un interviu difuzat pe site-ul FRF că obiectivul jucătorilor săi la partidele amicale cu Portugalia şi Olanda este de a-şi reaminti repede fotbalul pe care îl practică la naţională, în perspectiva participării la Campionatul European din vară din Slovacia.
„Pot să spun că după calificare a trecut parcă altfel timpul şi suntem cu toţii nerăbdători să ne revedem nivelul, să ne vedem potenţialul actual. Eu cred că la mulţi jucători s-au înregistrat progrese. Avem parte de adversari de aceeaşi valoare cu cei pe care îi vom întâlni la EURO, deci suntem nerăbdători să ne măsurăm forţele. În primul rând, de la primul meci, pentru că este o deplasare complicată, foarte probabil, fiecare jucător din lot va evolua 45 de minute, deci vor fi două echipe. Sunt unii pe care i-am văzut prea puţin şi abia aştept să-i văd împotriva unui adversar de talia Portugaliei, cum se comportă într-o repriză. Sâmbătă o să pierdem toată ziua pe drum, vom avea doar duminică şi luni la dispoziţie, dar vom fi la Mogoşoaia, unde condiţiile de refacere sunt extraordinare să pregătim foarte bine meciul cu Olanda. Deci, sunt partide de verificare, jucătorii au parte de adversari ca la EURO. Obiectivul este să ne consolidăm relaţiile de joc, să ne aducem aminte pe repede înainte fotbalul pe care îl jucăm la echipa naţională”, a declarat Pancu.
„Le-am transmis deja celor nouă jucători prezenţi la primul antrenament şi le voi transmite şi mâine, şi poimâine, când vor fi cu toţii, că urmează o perioadă fantastică pentru noi. Mi-aş dori să dau timpul înapoi să am parte de asemenea adversari, de asemenea pe partide la nivel internaţional, împotriva unor jucători deja cu o cotă foarte bună în fotbalul mondial”, a completat selecţionerul.
Daniel Pancu are ca prim obiectiv la Campionatul European să treacă de faza grupelor, ceea ce ar însemna că România trebuie să învingă Italia sau Spania, pe lângă Slovacia.
„În primul rând să trecem de grupe. Dar, ca să trecem de grupe, o spun din nou, trebuie să batem obligatoriu ori Spania, ori Italia, doi adversari care nu mai au nevoie de nicio prezentare. Două echipe care au fost de cinci ori campioane la acest nivel. Dar şi noi venim cu tradiţia noastră extraordinară şi tradiţia ne-a ajutat să ne calificăm. Suntem la patra prezenţă consecutivă la un turneu final. Deci sunt convins că şi lucrurile astea vor conta, se vor cunoaşte în evoluţia noastră. Dar sperăm să avem toţi jucătorii valizi şi cluburile să nu ne creeze probleme”, a mai spus tehnicianul.
Echipa naţională de tineret a României va disputa două meciuri de verificare în perspectiva Campionatului European, în deplasare împotriva Portugaliei, vineri, 21 martie, de la ora 20:30, şi pe teren propriu, pe stadionul Arcul de Triumf, împotriva reprezentativei Olandei, marţi, 25 martie, de la ora 19:30.
Reprezentativa U21 a României a obţinut în luna octombrie a anului trecut calificarea la EURO U21 din Slovacia, fiind repartizată în Grupa A, alături de Slovacia, Spania şi Italia, la turneul final al Campionatului European, care va avea loc în Slovacia, în perioada 11-28 iunie.
Tricolorii se află la a patra prezenţă consecutivă la un turneu final la Under-21.
La turneul final, România va juca primul meci pe 11 iunie, contra Italiei, la Trnava, apoi va înfrunta Spania, pe 14 iunie, tot la Trnava, ultimul meci din grupă fiind cel contra Slovaciei, pe 17 iunie, la Bratislava.
AGERPRES