Daniel Pancu este noul selecţioner al reprezentativei Under 20 a României

Data:

Daniel Pancu este noul selecţioner al reprezentativei de fotbal Under 20 a României, el fiind prezentat oficial în funcţie în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate, marţi, la sediul Federaţiei Române de fotbal, potrivit Agerpres.

Tehnicianul, care îl înlocuieşte pe Bogdan Lobonţ, a declarat că noua postură îl onorează având în vedere că a îmbrăcat ca jucător tricoul echipei naţionale la juniori, tineret şi seniori.

„Mulţumesc celor din federaţie că s-au gândit la mine, sper să nu le înşel aşteptările şi încrederea. E o zi de mare bucurie, o postură care mă onorează şi mă responsabilizează. Trăind emoţiile în tricoul echipei naţionale la juniori, tineret şi seniori, a venit acum ziua să antrenez o selecţionată a României. Este un lot intermediar, un lot formator, practic sunt al treilea antrenor. Primul şef ca să spun aşa pentru mine este Emil Săndoi de la U21, iar apoi voi colabora şi cu antrenorul de la U19 care are jocuri oficiale. Eu voi fi nevoit să mă descurc, să antrenez jucătorii, să le transmit acea stare care cred că uneori lipseşte, mă refer la responsabilitatea de a purta tricoul echipei naţionale. Îmi doresc ca la sfârşitul acestui mandat să promovez cât mai mulţi jucători la naţionala U21”, a afirmat el.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Amorim, antrenorul lui Manchester United, criticat după umilinţa în faţa lui Grimsby Town

Ruben Amorim, antrenorul lui Manchester United, a fost criticat dur de presa engleză după umilinţa în faţa lui...

Ciclism: Britanicul Chris Froome, grav accidentat la un antrenament, va fi supus unei intervenţii chirurgicale

Ciclistul britanic Chris Froome, cvadruplu campion al Turului Franţei, este în stare stabilă şi aşteaptă o intervenţie chirurgicală...

Scandal între Ostapenko şi Townsend, după meciul de la US Open

Jucătoarea letonă de tenis Jelena Ostapenko a respins sugestiile că ar fi rasistă după un schimb verbal încins...

UEFA a mutat ora de start a finalelor Ligii Campionilor, de la 22:00 la 19:00

Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) a anunţat, joi, pe site-ul său oficial, că ora de start a finalei...