Anthony Joshua susţine că a învăţat reţeta victoriei înainte de revanşa cu Oleksandr Usik

Data:

Un Anthony Joshua ”reinventat” susţine că a învăţat toate trucurile lui Oleksandr Usik (Ucraina), campionul mondial la categoria grea, şi acum ştie ce are de făcut pentru a câştiga meciul revanşă din 20 august, prevăzut în Arabia Saudită, la Jeddah, notează Reuters, potrivit Agerpres.

În septembrie 2021, Usik l-a învins surprinzător pe Joshua, chiar în faţa fanilor săi masaţi pe stadionul Tottenham Hotspur din Londra, şi l-a deposedat de centurile mondiale WBA, WBO, IBF şi IBO.

Joshua, 32 ani, are acum un nou antrenor în persoana americanului Robert Garcia, fost campion mondial la super-pană.

”Ştiu ce va face. Ştiu ce am eu de făcut. Am mai trecut prin asta, îi ştiu trucurile. Acum voi merge să schimb povestea. Eu sunt autorul propriului meu film. Am fost în SUA, am lucrat cu antrenori noi. Vreau să încerc ceva nou, să mă reinventez, să aduc ceva nou de la antrenori. Trebuie să intru acolo şi să-mi fac treaba, fără scuze. Sunt un învingător, cred că sunt cunoscut ca un învingător. Am intrat în joc şi am mereu. Nu există cu adevărat nimic altceva de ştiut despre mine”, a declarat Joshua.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Polo: CSA Steaua, favorită la cucerirea titlului

CSA Steaua Bucureşti se află la un singur succes de câştigarea celui de-al 20-lea său titlu naţional, după...

Fotbal: Farul Constanţa – Sepsi OSK 1-4, în play-off-ul Superligii

Farul Constanţa a fost învinsă fără drept de apel de Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, cu scorul de 4-1...

Tenis: Swiatek şi Sabalenka, în finala de la Madrid

Poloneza Iga Swiatek şi belarusa Arina Sabalenka, primele două jucătoare ale lumii, ca şi în 2023, se vor...

Mijlocaşul Phil Foden (Manchester City), cel mai bun jucător al anului în opinia Asociaţiei Jurnaliştilor de Fotbal

Mijlocaşul ofensiv Phil Foden, la masculin, şi atacantul Khadija 'Bunny' Shaw, la feminin, ambii de la Manchester City,...