Dan Petrescu, după egalul cu Lazio: Azi ne-a lipsit norocul

Data:

Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat, în conferinţa de presă de la finalul partidei cu Lazio Roma, încheiată 0-0, care a dus la eliminarea din Conference League, că formaţiei sale i-a lipsit norocul ţinând cont că şi-a creat două ocazii mari chiar şi când evolua cu un om mai puţin pe teren, anunță Agerpres.

„Îmi felicit echipa pentru că a făcut un joc fantastic împotriva unui adversar mult mai valoros, favorit la câştigarea Conference League. Dacă nu ai noroc în fotbal şi în viaţă e greu. Iar azi ne-a lipsit norocul. Şi ne-a lipsit şi un arbitru inspirat. Nu ai voie să opreşti un atac 3 contra 1 pentru un fault după ce s-au lovit genunchi în genunchi doi jucători de la Lazio. Acolo era gol la acea fază, eram încă 11 la 11 şi altfel era meciul. Am avut şi câteva ocazii mari, ceea ce în tur nu am avut. Dar chiar nu am ce să le reproşez băieţilor. Şi în 10 ei şi-au creat două ocazii mari. Păcat, ar fi fost o victorie fantastică pentru noi, o victorie de moral. Dar şi aşa cred că am făcut o figură frumoasă în seara asta. Am făcut tot ce a depins de noi, însă atât am putut”, a spus Petrescu.

„La început nu eram aşa încrezător, chiar spuneam de 10% şanse. Dar după cum s-a jucat în prima repriză, şansele noastre crescuseră, erau mari. Am crezut că noi chiar vom câştiga. Chiar îmi pare rău că n-am reuşit să câştigăm, meritam pentru atitudine. Când joci cu Lazio, ca jucător de autodepăşeşti. Va fi greu să repetăm acest joc în campionat, indiferent că jucăm cu FCSB sau Craiova. Mă refer să jucăm cu aşa intensitate şi concentrare. Băieţii chiar m-au şocat azi în unele momente cât de curajoşi au fost şi cât de bine au jucat. Dar e normal, cu asemenea spectatori şi atmosferă… i-au făcut să se simtă fotbalişti. Dacă am avea mereu stadionul plin ca astăzi ar fi fantastic. Dar noi avem foarte rar stadionul plin”, a adăugat tehnicianul.

Petrescu a menţionat că dubla cu Lazio a reprezentat pentru el un bonus, deoarece obiectivul şi-l îndeplinise încă de la calificarea în grupele Conference League.

„Diferenţa în dubla asta a făcut-o Ciro Immobile. El a dat golul în tur. Lazio cred că va câştiga competiţia dacă nu va avea prea multe accidentări. Meciul ăsta pentru mine a fost un bonus, pentru că obiectivul meu era să ne calificăm în grupele cupelor europene, nu în primăvara europeană. Iar noi ne-am calificat şi în primăvara europeană”, a afirmat tehnicianul.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Pedro Rocha, desemnat în funcţia de preşedinte al Federaţiei spaniole

Pedro Rocha, inculpat în afacerea de corupţie care afectează Federaţia spaniolă de fotbal (RFEF), a fost numit, vineri,...

Elias Charalambous (FCSB) – Avem o mare motivaţie să câştigăm acest titlu de campioni

Antrenorul echipei FCSB, Elias Charalambous, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă că jucătorii săi sunt foarte motivaţi...

România a ajuns la 80 de sportivi calificaţi la JO 2024, după ce Ebru Bolat şi-a asigurat biletul pentru Paris

Delegaţia României pentru Jocurile Olimpice de la Paris (26 iulie-11 august) a ajuns la 80 de sportivi, a...

Oţelul Galaţi a obţinut licenţa pentru cupele europene, Corvinul aşteaptă răspunsul UEFA

Administraţia de Licenţiere din cadrul Federaţiei Române de Fotbal a anunţat, vineri, pe site-ul oficial al FRF, că...