Cupa Davis: Rusia, deţinătoarea trofeului, înlocuită de Serbia la turneul final

Data:

Rusia, câştigătoarea ultimei ediţii a Cupei Davis, va fi înlocuită de Serbia la faza finală din 2022 a acestei competiţii rezervate echipelor naţionale masculine de tenis, programată în luna septembrie, a anunţat luni Federaţia internaţională (ITF), citată de AFP, potrivit Agerpres.

Decizia este urmarea excluderii sportivilor ruşi din toate competiţiile internaţionale, după declanşarea războiului din Ucraina.

Serbia, aleasă de ITF deoarece a fost „echipa cea mai bine clasată dintre semifinalistele din 2021”, primise deja o invitaţie pentru intrarea directă în această fază finală fără a mai trece prin calificări. În aceste condiţii, o altă naţiune, care urmează să fie anunţată ulterior, va beneficia de această invitaţie acordată iniţial echipei lui Novak Djokovic, a precizat Federaţia internaţională de tenis.

Tot luni, ITF a anunţat că în competiţia feminină Billie Jean King Cup (fosta Fed Cup), Rusia (deţinătoarea trofeului) va fi înlocuită de Australia, aleasă pe aceleaşi criterii ca Serbia.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Novak Djokovic şi Alex De Minaur vor disputa finala turneului de la Beijing (ATP)

Jucătorii de tenis Novak Djokovic şi Alex De Minaur vor disputa finala turneului ATP 500 de la Beijing,...

Îmi pare rău de accidentarea lui Alex Scott, spune selecţionerul Angliei, Thomas Tuchel

Selecţionerul naţionalei de fotbal a Angliei, Thomas Tuchel, a declarat că nu a existat niciun indiciu privind riscul...

Jurgen Klopp lucrează la reconstrucţia naţionalei Germaniei, însă rezultatele se lasă aşteptate

Selecţionerul Jurgen Klopp a părăsit, duminică, stadionul din Salonic înţelegând că o singură victorie în cele patru meciuri...

Carlos Alcaraz, primul finalist la Tokyo (ATP)

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, numărul 3 mondial, s-a calificat luni în finala turneului ATP 500 de la Tokyo,...