CS Rapid Bucureşti a anunţat reînfiinţarea secţiei de rugby

Data:

Clubul Sportiv Rapid Bucureşti a anunţat, ”cu mândrie”, reînfiinţarea secţiei sale de rugby, într-un comunicat publicat pe pagina sa de Facebook, scrie Agerpres.

”Începând din august, dăm startul parcursului competiţional cu o echipă de seniori care va fi înscrisă în Liga Naţională de Rugby, Cupa României şi Campionatul Naţional de Rugby 7, dar şi cu o echipă de juniori U20. Dincolo de prezenţa în prima divizie de rugby, CS Rapid îşi propune să acorde o atenţie deosebită dezvoltării echipei de juniori, segment unde în trecut s-au obţinut rezultate de excepţie”, se arată în comunicat.

„Rugby-ul este un sport cu o istorie bogată şi cu o tradiţie puternică printre rapidişti, iar reînfiinţarea echipei de rugby la CS Rapid reprezintă o reafirmare a valorilor şi a tradiţiilor pe care clubul nostru le promovează. Suntem încrezători că principiile fundamentale ale rugby-ului, sportivitatea, camaraderia, spiritul de luptă, cinstea şi corectitudinea, se vor regăsi în atitudinea şi comportamentul jucătorilor noştri atât în teren, cât şi în afara acestuia. Ne propunem să construim un mediu în care jucătorii să se dezvolte şi să-şi atingă potenţialul maxim. Prin antrenamente intense şi strategii de joc bine puse la punct, ne dorim să atingem performanţe de top pe plan naţional şi internaţional. Ţin foarte mult la acest proiect, mai ales pentru că în primii ani vrem să devenim un reper în ceea ce înseamnă dezvoltarea de jucători pentru echipele naţionale. Proiectul are în vedere mai ales jucători români U23 pe care să îi creştem, pentru marea performanţă, în spiritul Giuleştiului. Suntem încrezători că rugby-ul giuleştean, renăscut, va aduce succes jucătorilor si bucurie suporterilor noştri devotaţi. În calitate de club centenar, suntem hotărâţi să continuăm să creştem şi să evoluăm”, a afirmat directorul general al clubului, Bogdan Vasiliu.

Cel mai prolific antrenor de rugby al României la nivel de juniori, Vasile „Mao” Constantin, a lucrat 30 de ani în Giuleşti, din 1966 până în 1996, şlefuind talente, formând caractere şi cucerind titluri naţionale cu Rapid şi Locomotiva, echipe tutelate de Ministerul Transporturilor şi Telecomunicaţiilor. De la juniorii Rapidului a plecat Marin Ionescu, unul dintre marii jucători ai României, autorul celebrului eseu de la Cardiff din octombrie 1979. Tot la Rapid a făcut carieră, atât ca jucător, cât şi ca antrenor, celebrul George Tudor „Ahoe”, cel de numele căruia se leagă una dintre cele mai celebre lozinci scandate de suporterii Rapidului în ultimii 40 de ani.
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Max Verstappen, cel mai rapid în prima sesiune de antrenamente libere înaintea MP al Belgiei

Olandezul Max Verstappen (Red Bull) a fost cel mai rapid în prima sesiune de antrenamente libere înaintea Marelui...

JO 2024: Analizele calităţii apelor Senei corespund standardelor în şase zile în perioada 17-23 iulie

Analizele calităţii apelor Senei la nivelul podului Alexandru al III-lea din Paris corespund standardelor în şase zile din...

JO 2024: Fostul mare fotbalist brazilian Zico a depus plângere după ce a fost jefuit la Paris

Fostul mare fotbalist brazilian Zico, invitat la Jocurile Olimpice de la Paris de către delegaţia ţării sale, a...

Elveţianul Sandro Schaerer va arbitra Supercupa Europei, Real Madrid – Atalanta Bergamo

Elveţianul Sandro Schaerer a fost delegat să arbitreze Supercupa Europei la fotbal, meci care le va opune pe...