COSR a semnat un nou parteneriat pentru susţinerea Echipei Olimpice a României

Data:

Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR) a semnat, miercuri, un nou parteneriat cu una dintre principalele companii de construcţii din ţară pentru susţinerea Echipei Olimpice a României la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, scrie Agerpres.

Preşedintele COSR, Mihai Covaliu, a declarat, într-o conferinţă de presă, că sportivii români au nevoie de parteneri puternici pentru a reuşi să îşi atingă obiectivele.

„Primim azi în Echipa Olimpică a României un nou partener. O companie care este de mai mult timp alături de sportul românesc şi care susţine sportul românesc prin ceea ce face, şi anume infrastructură sportivă printre altele. Construcţii Erbaşu este un brand românesc puternic. Iar noi asta ne dorim, să avem parteneri puternici care să îi sprijine pe sportivii care reprezintă România la competiţiile cele mai importante. Construcţii Erbaşu este o companie românească şi atunci această asociere vine natural în sprijinul sportivilor din ţara noastră”, a spus el.

„Sportul, pe lângă faptul că ajută la menţinerea sănătăţii, e clar că dezvoltă acel sentiment de mândrie naţională şi e bine să fii parte a acestei emoţii. Pentru că este adevărat, rezultatele aduc după sine parteneri puternici. Mulţumim noului partener pentru că a decis să se alăture Echipei Olimpice şi sper ca această colaborare să fie una solidă şi de durată”, a adăugat Covaliu.

Prezentă la conferinţa de presă, luptătoarea Alina Vuc a mulţumit COSR şi noului sponsor pentru susţinerea Echipei Olimpice şi a declarat că speră să îi facă mândri pe români la Jocurile Olimpice de la Paris.

„Sunt fericită şi mândră de fiecare dată când reprezint România. Eu nu trec prin cea mai bună perioadă din viaţa mea, pentru că mă aflu încă în recuperare după o operaţie de menisc, dar când aud prin ce probleme au trecut şi alţii pentru a ajunge acolo unde au visat, prind şi eu încredere. Mulţumesc pentru susţinere şi sper să vă fac mândri la Jocurile Olimpice de la Paris, dar şi în drumul până acolo”, a precizat Vuc.

Cristian Erbaşu, director general al noului sponsor al COSR, a declarat că îşi doreşte ca parteneriatul să se întindă pe un termen mediu şi lung, chiar dacă el este semnat până la finalul anului 2024.

„Azi semnăm un act formal, însă noi suntem alături de sportul românesc de foarte mulţi ani. Companiile noastre au fost asociate mult timp cu clubul Dinamo, atât pentru echipa de baschet, dar şi pentru secţiile de atletism, box şi gimnastică. A fost o asociere extrem de productivă. Acum ne dorim să aducem noroc Comitetului Olimpic şi Sportiv Român prin acest contract. Iar acest contract vă asigur că este doar un început. El este semnat până la sfârşitul anului 2024, însă sunt sigur că va avea foarte multe adiţionale şi colaborarea va fi pe termen mediu şi lung. Este o mândrie pentru noi să fim alături de cei mai reprezentativi oameni ai acestei ţări, cei care fac cinste României în întreaga lume. De aceea, pe lângă mândrie, cred eu că avem şi o obligaţie să fim alături de COSR şi să contribuim la performanţele sportivilor. Multă baftă şi noroc, mai ales la anul la Jocurile de la Paris”, a spus Erbaşu.

Acesta a precizat că suma contractului se ridică la 150.000 de euro, dar ea va fi suplimentată în funcţie de numărul de medalii obţinute de România la JO de la Paris.

„Suma contractului, care se ridică la 150.000 de euro, este până la mijlocul anului viitor, adică până la Jocurile Olimpice. Însă în funcţie de anumite performanţe vom suplimenta această sumă. Deci 150.000 de euro este partea de bază ca să spun aşa, plus o variabilă care se va stabili în funcţie de performanţele de la Paris. E un început şi sper ca această sponsorizare să fie din ce în ce mai consistentă. Noi ne-am bucura să fie cât mai multe medalii, pentru că putem să suplimentăm”, a spus directorul general.

Întrebat dacă îşi doreşte să construiască şi noul Stadion Dinamo, după ce a ridicat arenele Steaua, Arcul de Triumf şi Rapid din Capitală, Erbaşu a răspuns: „Noi ne dorim să construim orice fel de arenă sportivă, nu ne putem exprima vizavi de Dinamo sau o anumită arenă pentru că sunt proceduri legale pe care trebuie să le respecte toată lumea. Normal însă că noi participăm la toate aceste licitaţii cu dorinţa de a câştiga. Stadionul Dinamo va fi construit, asta pot spune, acum este într-o zonă destul de sigură… sunt două probleme tehnice de rezolvat acolo, problema unor reţele care se află sub teren şi problema legată de helioport”.
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Romania este campioana europeana la Europenele de culturism si fitness din Spania

Lotul de sportivi ai Federatiei Romane de Culturism si Fitness se intoarce victorios acasa. Sportivii romani, aflati intr-o...

Polo: CSA Steaua, favorită la cucerirea titlului

CSA Steaua Bucureşti se află la un singur succes de câştigarea celui de-al 20-lea său titlu naţional, după...

Fotbal: Farul Constanţa – Sepsi OSK 1-4, în play-off-ul Superligii

Farul Constanţa a fost învinsă fără drept de apel de Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, cu scorul de 4-1...

Tenis: Swiatek şi Sabalenka, în finala de la Madrid

Poloneza Iga Swiatek şi belarusa Arina Sabalenka, primele două jucătoare ale lumii, ca şi în 2023, se vor...